Au fost lacrimi de bucurie pentru că şi-a văzut copilul într-un show de mare excepţie, pus în scenă chiar de ea şi de soţul ei Mihai Cernea. Crina a povestit pentru www.revistatango.ro cum băiatul ei Bubu a dat-o pe spate.
”M-a luat prin suprindere, iar când a spus „mulţumesc, mama solo-ul ăsta-i pentru tine”, mi s-a făcut pielea de găină, mi-au dat lacrimile. Eram la mixer, ca fiecare aveam câte ceva de făcut, iar cei de lângă mine mi-au zis „să nu te pierzi, că nu e momentul!!”, fiindca erau mii de comenzi de făcut, la lumini, la sunet, nu puteam să mă las copleşită, deşi aşa m-am simtit… M-a impresionat foarte mult şi faptul că oamenii din sala s-au întors să vadă ce reactie am… Iar eu am plâns, am fost copleşita de emoţie, mai ales că ştiam că nu dormise deloc, a fost implicat cu trupa, cu luminile, ştiam că a stat până la 8 dimineaţa acolo, ca să fie totul bine- a rămas acolo cu Misu Mare, iar eu am venit dimineaţă şi le-am adus schimburi, ceaiuri, mâncare…”, a povestit Crina Mardare.
De asemenea, artista a divulgat detalii şi despre relaţiile pe care Bubu le are cu fetele dar şi despre momentul în care l-a născut în Olanda.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_355721eca2e817a0b28579cab9a9fca8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_5f9d34935901dd0aa4ee843ef0cafd46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c182ba7f889179c8a143835049c324c3.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_930dd4fb8a64b48a151490b3ec63be06.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6962a5d350650e6e4a2b64f0002ddc77.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b0b78bce03d5a2c735fe4f7ed42e1726.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_253abb12ec28052eb589584f69f08674.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_1a8cbe88536abcc9acadd74b4e04f311.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_0b04a782be1a6ae4e58eaf6097d8fcb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_feb1525ab82d1fac331dfe62391d7701.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8e7fe8d2c12c68dd853764ffa0e25cb1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_75298abd58427cd0486b0c0156d7ce90.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_dddd433ec1f86c990ec8a1c034321074.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_35b04887ba91ca45bb9c0349af01c54f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_1f987e267d19a58e2549ad83ff477d47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9dfb0fe584ec9a4f5760bb5bf91f7450.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_8d7efb20748a73444d3dd44b77bec75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4d4ce989f27a6e81dc92d42f90ec3a8b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_acd6d3547c57a66c195f7b1686a8a970.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_89cdc8b44a079700b7ffcb419b4d108e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_e64e6e7062da38249d75649cb6e911d8.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.