Documentată în prealabil, Bianca a mers, astăzi, la o florărie pentru a alege atât buchetul ei şi pe ale domnişoarelor de onoare, cât şi aranjamentele florale.
Astfel, din buchetul miresei nu vor lipsi hortensiile, simbol al dragostei, al gratitudinii, dar şi al iluminării spirituale. Iar, pentru ca amintirea importantului moment să dăinuie, patroana florăriei i-a făcut Biancăi o propunere inedită: să îi criogenizeze buchetul de mireasă. Astfel, după ceremonie, florile vor fi îngheţate petală cu petală, iar, la final, buchetul va fi reconstruit şi va rezista, garantat, 25 de ani.
Bianca este fire pragmatică, dar şi iubitoare de natură, aşa că, dacă pentru buchetul ei şi al domnişoarelor de onoare a ales flori naturale, pentru arcade şi pentru decoraţiunile care vor îmbrăca acel culoar prin care vor trece invitaţii, doamna Slav a optat pentru flori artificiale.
„E păcat să omori atâtea flori. Plus că rezistă mai mult”, a spus Bianca azi, în emisiunea „La Măruţă”.
Culorile alese vor şi albul, în diferite tonuri, precum şi mai multe nuanţe de mov.
Nunta Biancăi Drăguşanu şi a lui Victor Slav va avea loc pe 29 septembrie. Cei doi s-au căsătorit civil pe 6 septembrie.

 
 

Urmărește-ne pe Google News