Ridicată pentru că ar fi luat mită de la fraţii Victor şi Giovanni Becali, precum şi de la Cristian Borcea, judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul Bucureşti ar fi primit baRidicată pentru că ar fi luat mită de la fraţii Victor şi Giovanni Becali, precum şi de la Cristian Borcea, judecătoarea Geanina Terceanu de la Tribunalul Bucureşti ar fi primit banii atât pe stadion sau acasă la inculpaţi, cât şi prin intermediar. La percheziţii s-a descoperit că aceasta încă mai păstra o parte din şpagă, acasă la sora sa.
Pentru a-i declara nevinovaţi pe şmecherii din dosarul transferurilor ilegale de jucători, judecătoarea Terceanu ar fi primit în rate suma de 220.000 de euro.
Conform unor surse judiciare, anchetatorii arată, în referatul prin care aseară au cerut arestarea magistratului, că aceasta ar fi fost „unsă” cu 10.000 de euro de Giovanni Becali chiar pe stadionul Ghencea, în timpul unui meci de fotbal.
Alţi 10.000 de euro ar fi ajuns la judecătoarea Geanina Terceanu în mai 2009, din mâna lui Victor Becali, acasă la acesta din urmă. Cei doi fraţi impresari i-ar mai fi dat, în aceeaşi lună, printr- un intermediar, alţi 40.000 de euro.
Cu banii deja strânşi, magistrata şi-ar fi cumpărat o casă în cartierul Tineretului din Capitală. Trei ani, ratele şpăgii au stagnat.
Mai avea 96.000 de euro din şpagă
Ulterior, în anul 2012, înainte să pronunţe decizia de achitare, Geanina Terceanu ar mai fi primit de la fraţii Becali încă 105.000 euro, prin acelaşi intermediar. Banii au ajuns apoi, spre păstrare, la sora judecătoarei, acolo unde procurorii au mai găsit, zilele trecute, 96.000 de euro.
Tot în 2012, după ce i-a scos nevinovaţi pe şmecheri, magistrata ar mai fi primit, în două tranşe, încă 45.000 de euro, la care s-au adăugat 10.000 de euro din partea lui Cristian Borcea. Chiar şi-aşa, după ce au plătit 220.000 de euro, atât cei trei, cât şi ceilalţi inculpaţi au fost închişi, o parte dintre ei fiind încă la puşcărie.