Afaceristul e invitatul lui Mircea Dinescu în emisiunea „Poezie și delicatețuri”, de duminică, 18 aprilie, de la Prima TV. Acolo, Cristi Borcea face dezvăluiri despre anii petrecuți în închisoare, despre temerile pe care le-a avut.
Acesta se emoționează însă când vine vorba despre copiii lui. Surprinde când mărturisește că și-l dorește și pe al zecelea, dar și cu cine. „În 4 ani de pușcărie am făcut 4 copii”, îi spune Cristi Borcea lui Dinescu. Nu este pentru prima dată când afaceristul vorbește despre copiii concepuți în detenție:
„Am patru copii concepuți în detenție. Cei trei cu Valentina și Gloria, din cea de-a doua căsătorie. Nu am fost niciodată la camera nupțială. Toți sunt făcuți în permisie. Mi-a trecut și mie mai ușor. Am avut adrenalină, stimulent”, a mai declarat Cristi Borcea acum ceva vreme în emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia de pe GSP.RO.
Cristi Borcea mai poveștește că în închisoare a citit mult, iar acum, având în vedere viața sa tumultuoasă, a luat o decizie: se gândește să scrie o carte autobiografică.
Cristi Borcea are nouă copii cu patru femei
Cristi Borcea ține legătura cu toți copiii lui. Cu prima soție, cu Mihaela Borcea, are trei copii, pe Patrick (22 ani), Melissa (17 ani) și Angelo. Cu a doua soție, Alina Vidican, are doi copii, pe George Alexandru (8 ani) și pe Gloria (5 ani). În timp ce era căsătorit cu Alina Vidican, Cristi Borcea a avut o relație cu avocata Simona Dana Voiculescu. Din iubirea celor doi s-a născut o fetiță, Andreina Carolyn Christine. Cu actuala soție, Valentina Pelinel, afaceristul are trei copii, pe Milan, și gemenele Rania și Indira.