Cristi Borcea petrece primele ore după eliberarea din închisoare alături de cei dragi săi. Valentina Pelinel a publicat o fotografie pe Instagram, în care apare alături de Cristi Borcea şi fiul celor doi, Milan. ”Iubire, împlinire, familie, recunoştinţă, un nou început”, a scris Pelinel, în dreptul fotografiei.
Din imagine se vede cât de fericit este micuţul Milan, după ce tatăl său a venit acasă.
Cristi Borcea a fost eliberat condiţionat luni, după patru ani şi patru luni de închisoare. Cea care l-a aşteptat la poarta penitenciarului a fost chiar Valentina Pelinel, pe care a luat-o în braţe şi a sărutat-o, sub privirile jurnaliştilor.
“A fost o perioadă foarte grea. Am avut alături familie şi în primul rând pe Valentina. Altfel nu ştiu cum treceam peste. cel mai greu mi-a fost departe de copii, departe de Valentina. Au fost patru ani şi trei luni de sacrificii, de iubire. Nu se putea sacrificiu fără iubire sau iubire fără sacrificiu…
Asta o să aflaţi la momentul potrivit (n.r. despre nunta cu Valentina Pelinel). Vreau să-i îmbrăţişez, să-i pup, să încerc după patru ani şi trei luni… Au fost nişte ani foarte grei. În primul rând, după această perioadă, trebuie să merg cel puţin o lună de zile la psihiatrie. Să nu credeţi că o perioadă aşa de lungă nu lasă urme…”, a spus Cristi Borcea imediat după ce a fost eliberat din închisoare.
Începi să apreciezi mult mai mult oamenii de lângă tine, să petreci mai mult timp cu oamenii care au fost lângă tine în momentele acestea grele şi să apreciezi mai mult fiecare zi…
Vom merge la doctor, vom face teste, să nu credeţi că e uşor şi nu lasă urme aceşti patru ani. Vă daţi seama că nu este uşor şi nu a fost uşor pentru nimeni. Chiar dacă eu par neschimbat din exterior, să ştiţi că în interior sunt multe şi au fost multe frământări”, a declarat Cristi Borcea imediat după ce a fost eliberat din penitenciar.