Ori de câte ori are ocazia, Valentina Pelinel se mândrește cu soțul ei și copiii lor pe rețelele de socializare. Așa a făcut și acum, când a postat o nouă fotografie de familie pe Facebook. Vedeta a distribuit o imagine în care Cristi Borcea o ține în brațe, iar alături de ei sunt Milan, fiul lor, dar și gemenele Rania și Indira.
Au toți zâmbetul pe buze, fericiți că petrec împreună clipe minunate la malul mării. Se află chiar în Olimp, la hotelul lor de pe litoralul românesc. „Weekend în familie și cu o vedere superbă în Olimp”, a fost mesajul transmis de Valentina Pelinel.
Unii dintre fani au întrebat-o pe Valentina Pelinel cum e hotelul, iar ea nu a ezitat să îl recomande. „Este proaspăt renovat și foarte ok și pentru copilași, dar și pentru adulți”, a explicat ea.
Cristi Borcea a inițiat-o în afaceri pe Valentina Pelinel
Când are timp, fostul fotomodel se ocupă și de unele din afacerile familiei, cum ar fi hotelul lor din Olimp.
La aproape 4 ani de la căsătorie, Valentina a fost sinceră și a dezvăluit de ce și-a separat bunurile de Cristi, înainte de a-și uni destinele. „Cristi este un om valoros, în primul rând prin personalitatea și caracterul lui, și m-a cucerit prin felul său unic de a fi. Am știut că putem clădi multe împreună, ca o echipă, că este un partener de viață de încredere și ne-am dorit același lucru. Pe plan financiar, cu atât mai mult am avut de învățat de la cineva ca el. Și apreciez faptul că este un om de afaceri asumat și respectat.
Sunt o persoană tipicară și foarte bine organizată. Dar nu m-aș numi control freak la niciun capitol. Există situații și lucruri unde orice control este inutil, iar viața îți demonstrează mereu sau când te aștepți mai puțin că nimic nu este întâmplător.
Așa că, da, îmi place controlul, dar în același timp cred că există un plan mai mare, un bigger picture de care e bine să ținem cont”, a declarat Valentina Pelinel pentru revista VIVA!