„Nu este prima oară când ne întâlnim sub semnul muncii, la lopată, pentru acest proiect inedit Bikes for Humanity, ajuns la a patra strigare. Merită să ne strângem din toată țara, pentru un weekend, să construim condiții decente pentru copii cu vârste între 3 și 18 ani, chiar și peste. Copiii sunt abandonați ori provin din familii disfuncționale, cu șanse mici de reintegrare în familie. Vă spun, toți micuții de peste 6 ani merg la școli publice, iar rezultatele sunt satisfăcătoare. Deschidem șantierul pe 31 mai și le mulțumesc toturor celor care, an de an, sprijină acest proiect frumos, inclusiv jucătorilor naționalei de fotbal. Până pe 12 mai, licităm un tricou unic semnat de tot lotul”, ne-a mărturisit Hrubaru.
Nu doar naționala condusă de Cosmin Contra, ci și marea campioană Ana Maria Brânză s-a implicat în campanie, licitându-și masca de scrimă cu care a participat la competiții anul trecut, inclusiv la campionatele mondiale.
„Va fi ceva de muncă. Construim magazii, completăm mobilierul”
“Va fi ceva de muncă, pentru că în apartamente vom instala centrale termice și calorifere, deoarece locuințele sunt debranșate de la apă caldă și căldură. Punem instalații de climatizare, înlocuim mobilierul și tâmplăria, sursele de iluminat. Oricine poate sări în ajutor. Avem nevoie de electrocasnice, copiii au nevoie de mese calde în fiecare zi, iar persoanelor care îi îngrijesc le este destul de greu să se descurce. Avem de lucru și la case, construim magazii exterioare pentru alimente, completăm mobilierul acolo unde este nevoie”, a mai povestit Hrubaru despre campania umanitară la care s-a înhămat.
Citește și: