„Dacă te uiți în jos Delia, nu vezi curcubeul. Dacă te uiți la curcubeu, ratezi copănelul. Există două lucruri îngrozitoare pe lumea asta: moartea și cartea lui Mihai Bendeac”, au fost glumele sale la început.

„Eu sunt fan. Charlie Chaplin a avut ultimul copil pe la 80 de ani. I-am citit autobiografia”, spune Mihai Bendeac.

„Bună seară tuturor. Pentru necunoscători eu sunt Charlie Chaplin. Dacă nu știți, Duban este un actor care nu a mai jucat de 45 de ani, nu râde Mihai ca la tine în CV este trecut la ce vrei să faci într-o viață viitoare.

Voi mă știți din filme, dar marea mea dragoste a fost teatrul, am fost acuzat că simpatizez cu regimul comunist, dacă se întâmpla în România… M-au întrebat cine sunt și le-am zis că sunt actor și au crezut că sunt Romică Țociu.

Vârciu, Viziru și Fodor, ei sunt un exemplu că dacă vrei să reușești în actorie, trebuie să eșuezi la muzică. Până să vin în România, am crezut că filmul mut a murit aici. L-ați chemat pe Irinel Columbeanu, înainte îi lustruiați pantofii, acum îi dați voi o pereche”, au fost câteva dintre glumele spuse de el, de la a1.ro

La finalul numărului, Charlie Chaplin a ținut să le mai transmită câte un gând juraților

„Un sfat pentru o viață întreagă, Mihai nu mai sta atât la masa asta, că trece pe lângă tine Codin, Delia ar trebui să te lansezi internațional, dar trebuie acum, ca să nu auzim de concertul La reveDelia. Domnul Cheloo, am mirosit că aveți mult umor, dar îl țineți ascuns”, a mai spus el.

Urmărește-ne pe Google News