Prezent în cadul emisiunii „Star la Mare Fitza”, difuzată pe Antena Stars, Cristi Mitrea a vorbit puțin și despre viața sa sentimentală. Luptătorul nu a spus exact dacă acum există cineva în viața lui, dar a precizat că are parte de multă liniște și că este într-o perioadă bună a vieții sale. Fostul iubit al Andreei Mantea recunoaște că este un bărbat destul de complicat.
„Cu sufletul… e liniște! (…) Sunt într-o perioadă bună, sunt liniștit. Pentru că nu există partea emoțională dezvoltată cine știe ce. Fericirea e foarte greu de interpretat în mintea mea și foarte greu de spus în cuvinte. Sunt după niște lucruri rezolvate cu mine și cu restul lumii, am avut un an foarte bun”, a spus Cristi Mitrea, potrivit Spynews.ro.
Și a continuat: „Am avut două eșecuri mari în dragoste. Nu știu dacă m-au făcut mai puternic. Nu, nu am învățat din greșeli. Când vine vorba despre o relație, eu sunt genul care pleacă după pasiune și chimie.”
Părinții luptătotului de MMA sunt despărțiți de 30 de ani, iar de câțiva ani el a început să aibă o relație foarte bună cu tatăl lui. Cristi Mitrea îl consideră pe tatăl său cel mai mare sprijin al său.
„Foarte mult contează relația cu tatăl meu. Mai ales acum, de vreo doi, trei ani suntem în relații bune, cum nu am fost niciodată toată viața, multă lume știe că ai mei au fost despărțiți de 30 și ceva de ani.(…) Pentru mine e o ancoră, e un sprijin”, a spus Cristi Mitrea.
Cristi Mitrea nu mai vorbește cu Andreea Mantea
Cristi Mitrea nu mai vorbește cu Andreea Mantea, mama copilului său. Într-un interviu pentru Fanatik, fostul luptător a spus și ce relație are cu băiețelul lui, David, care are 8 ani.
Cristi Mitrea și Andreea Mantea s-au cunoscut în show-ul de televiziune „Burlăcița” de la Antena 1. Au format un cuplu, ea a rămas însărcinată, dar la scurt timp s-au despărțit. Luptătorul a spus într-un interviu mai vechi că nu au fost compatibili.
Acum 8 ani, când băiețelul lor a venit pe lume, Andreea Mantea și Cristi Mitrea nu mai formau un cuplu, iar luptătorul nu a fost trecut pe certificatul de naștere al fiului său. Abia după ceva vreme și-a cunoscut fiul, pe David, cu care acum nu mai are o relație apropiată. Cristi Mitrea nu mai vorbește nici cu Andreea Mantea.
„Din păcate, nu am o relație cu mama lui David, din nou. Au fost câțiva ani în care am fost aproape de copil, dar acum iarăși suntem într-o beznă totală. Știți că eu nu vorbesc despre viața mea personală, deci cam asta e tot legat de acest subiect”, a declarat Cristi Mitrea.
„Copilul meu nu vrea să știe de tată, nu-l interesează”
În 2021, Andreea Mantea dezvăluia că David, fiul ei, nu are o relație bună cu tatăl lui, Cristi Mitrea. Vedeta de la Kanal D a explicat totul. „Copilul meu nu vrea să știe de tată, nu-l interesează, nu vrea să audă, când trebuia să plece la el se prindea de draperie și se ținea foarte strâns și plângea și eu tot i-l dădeam. M-am luat de gura lui că trebuie ca și copilul să aibă o legătură cu tatăl. Nu trebuie, e greșit, depinde cine e tatăl, ce e tatăl și ce legătură vor avea”, a povestit Andreea Mantea, potrivit VIVA!.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Arta. • 02.08.2023, 06:57
*** ceafa asta lata ce alte preocupari cotidiene are ? ca e luptator ... e datorita muchilor cefei , ca a fost cu andrea mantea si are un copil cu ea pe care l evita . noutati ceva despre el ? se duce la munca ?are femeie ? ***
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.