Cel puțin… așa susține Lucian Ștefan, un constănţean care s-a hotărât să dea abia acum publicității o întâmplare pertrecută anul acesta, pe 1 mai, în staţiunea Mamaia, scrie reporterntv.ro.
Concret, acesta îl acuză pe Boureanu că s-ar fi urcat la volanul unui ATV în care se afla și el, fără să îl închirieze sau să ceară permisiunea, apoi l-ar fi condus nebuneşte şi s-ar fi răsturnat cu vehiculul.
Lucian Ștefan susține că pe 1 Mai a ieșit cu prietenii și familia la un grătar, într-un camping aflat la ieșirea din stațiunea Mamaia, iar la un moment dat a plecat să se plimbe cu ATV-ul prin stațiune, împreună cu un amic.
Atunci, s-a întâlnit cu un grup de oameni, printre care se afla și fostul parlamentar Cristian Boureanu. Aceștia s-au arătat interesați de vechicul, așa că proprietarul a coborât să le explice dotările. În acel moment, fără să spună nimic, Boureanu s-ar fi urcat la volan și ar fi demarat în trombă.
Inevitabilul s-a produs atunci când, la o viteză de peste 90 de km/oră, Boureanu a virat brusc și ATV-ul s-a răsturnat de mai multe ori.
Bărbatul, care se afla pe scaunul din dreapta, suferind răni grave la umăr şi la cap, spune că în funcție de zilele de îngrijiri medicale pe care le va avea, își va scoate certificat medico-legal și îl va acționa pe politician în instanță.
Contactat telefonic de sursa citată, Cristian Boureanu a spus că nu vrea să comenteze în niciun fel acuzațiile aduse.
Cristian Boureanu, implicat într-un nou scandal la Mamaia! Ce probleme a mai avut fostul politician
În anul 2015, Cristian Boureanu s-a bătut cu un chelner într-un club, tot din stațiunea Mamaia, pentru că i-ar fi vorbit urât iubitei sale.
Anul trecut, acesta a fost în centrul mai multor conflicte în care a fost acuzat că a lovit alți chelneri… tot în stațiunea Mamaia.
În luna iulie, Cristina Boureanu s-a luat la bătaie cu un ospătar, la o terasă din Mamaia, unde fostul politician venise împreună cu iubita şi cu câţiva prieteni să vadă finala EURO 2016. Pentru că ospătarul care se ocupa de masa lui s-a dovedit a fi nepoliticos, Boureanu l-a rugat pe patron să îl schimbe, iar de aici a izbucnit scandalul.
Ospătarul l-a luat la bătaie pe fostul soţ al Valentinei Pelinel, întregul scandal fiind aplanat de cei de la masă. În luna august, Boureanu s-a luat din nou la harţă, tot cu un ospătar, tot în Mamaia.
Tot anul trecut, în luna septembrie, Cristian Boureanu și-a bătut fata și a fost audiat de Poliție! Un martor l-a filmat în timp ce își agresa fiica în mijlocul drumului, iar adolescenta striga după ajutor.
Citește și Cristian Boureanu e foc și pară din cauza fiicei sale. „E în pragul exmatriculării”
Irina, fosta soție a lui Cristian Boureanu, e foc și pară. Sare la gâtul ex-politicianului
Cristian Boureanu își distrează iubita în Franța. Vacanță într-o stațiune de lux
Cristian Boureanu a spus totul despre fiica lui. Și-ar fi bătut mama cu pumnii și picioarele
Monica Tatoiu, despre fiica lui Cristian Boureanu: ”Mi-am luat mâinile de pe Ioana”