În luna aprilie s-a aflat că omul de afaceri Cristian Boureanu și Cristina Belciu s-au despărțit după 5 luni de relație. De comun acord au stabilit să nu mai formeze un cuplu. „Am un respect deosebit pentru Cristi, nu îi pot reproșa nimic, este un bărbat care mi-a arătat că manierele și bunătatea încă există în lumea aceasta. Am încheiat relația așa cum am și început-o, strângându-ne strâns în brațe, căci doi oameni care se iubesc, în ciuda lipsei de compatibilitate, nu o pot face în altă manieră”, a spus ea la vremea respectivă, în timp ce el a adăugat: „Cristina a fost cel mai bun și frumos cadou de la destin, pe care l-am primit în ultima perioadă. O dragoste neașteptată și împărtășită de amândoi, la maximum, care ne-a făcut să trecem peste orice judecăți și prejudecăți și să încercăm să fim împreună”.

Cei doi au susținut public că rămân prieteni după separare. Acum, cele mai recente ipostaze cu Cristian Boureanu au atras atenția. Paparazzi Spynews au surprins-o de curând pe Laura Dincă, fosta lui iubită, ieșind din casa acestuia cu o pungă în mână.

La scurt timp, Laura Dincă e pozată la un restaurant din zona de nord a Bucureștiului, acolo unde își face apariția și Cristian Boureanu. Omul de afaceri a mers la masa lor și au stat minute bune de vorbă. Vezi imaginile AICI.

Cristian Boureanu și Laura Dincă s-au despărțit după 6 ani de relație, în luna august a anului trecut. „După 6 ani de relație cu Laura, 6 ani și jumătate aproape, am luat decizia să ne despărțim, spre bucuria multora… A fost frumos, s-a terminat”, a spus Cristian Boureanu, potrivit Spynews.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Ce spunea Cristina Belciu despre Laura Dincă

Într-un interviu pentru Antena Stars, Cristina Belciu declara că nu mai există cale de împăcare între ea și Cristian Boureanu. Tânăra a mai mărturisit că fosta lui parteneră Laura Dincă nu ar fi motivul separării dintre ei, deoarece nu concurează cu nicio femeie.

„Nu s-a pus problema de fosta. Eu știu ce valorez, nu concurezi cu nicio femeie, nu am competiție, nu m-ar răni în niciun fel dacă s-ar împăca cu ea, am niște principii, valori și credințe care nu îmi dau voie să mă uit în jur, efectiv nici nu stă mintea la așa ceva”, a declarat Cristina Belciu la Antena Stars.

 
 

Urmărește-ne pe Google News