În interviu pentru Gândul, Cristian Gog a ţinut să sublinieze că totul a fost un spectacol, amintindu-le oamenilor că ceea ce a arătat el pe scenă a fost o iluzie, un număr de magie, la care a ajuns după multe încercări. Citiţi în continuare cum le răspunde Cristian Gog celor care îl acuză, de două zile, că foloseşte „trucuri ieftine” şi cum a fost gata să renunţe la concurs cu câteva minute înainte de a intra pe scenă dintr-o cauză foarte concretă: inima continua să bată, iar numărul nu-i ieşea.
„Au fost ore groaznice”, povesteşte Cristian Gog pentru Gândul. „Nu ştiam dacă îmi iese sau nu. Mai făcusem odată asta în faţa unor medici, dar atunci nu eram monitorizat EKG. Nu am mai vrut să urc pe scenă în finală”, îşi aminteşte bărbatul. „Dar am reuşit să mă adun”.
În finalul interviului, Cristian Gog face o mărturisire-şoc. Organizatorii l-au oprit, înainte de finală, de la un număr cu adevărat „scandalos”. „NU putem arăta aşa ceva la TV, nici măcar cu avertisment!” i-au spus mentalistului. Despre ce e vorba, citiţi în continuare:
DEZVĂLUIREA BOMBĂ A LUI CRISTIAN GOG: „Am vrut să fac ASTA, dar organizatorii au considerat că e INACCEPTABIL”