Emoții cel puțin la fel de mari precum cei nouă concurenți au avut prezentatorii Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin, în gala românească ”X Factor”, însă, jurații au fost alături de ei, ca și în cazul elevilor cărora le-au fost mentori în ultimele săptămâni.
Primul concurent al serii a fost Finalistul Publicului, cel care de-a lungul audițiilor a primit cele mai multe voturi prin intermediul aplicației ”X Factor”. Cristian Sanda, cel care a primit încrederea publicului și care s-a alăturat echipei Deliei, a fost asigurat de jurați că nu a trădat votul primit. ”Domnule Sanda, eu vă asigur că toți cei care v-au votat sunt acum foarte fericiți”, i-a spus Carlas Dreams după ce a ascultat interpretarea acestuia, în timp ce Delia s-a bucurat pentru această revenire în echipa sa.
După ce fiecare concurent a putut fi votat timp de două minute pe parcursul interpretării sale, la final, votul comun al publicului a fost cel care a stabilit și prima eliminare a celui de-al patrulea sezon ”X Factor”. Din păcate, trupa Diamonds s-a clasat pe ultimul loc în urma votului prin SMS, astfel că nu s-a calificat în cea de-a doua gală ”X Factor”, care va fi difuzată duminica viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1.
Recomandări
Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO
Astfel, Stefan Bănică va merge în etapa următoare alături de Ioana Bulgaru și Doinița Ioniță, în timp ce Delia, care a început prima gală alături de Bella Santiago și Cristina Vasopol, are acum trei concurenți după ce Cristian Sanda a revenit în trupa ei în urma votului publicului. Carlas Dreams îi are alături pe Cristian Moldovan și Alex Stremițeanu, în timp ce Horia Brenciu a rămas cu o singură trupă, Vox.
Citește și
VIDEO/ Andreea Berecleanu crede că femeile o plac mai mult decât bărbații. „Întotdeauna m-au complimentat și am simțit căldură din partea lor”
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur
Viva.ro
Gabriel Cotabiță a fost incinerat! IMAGINI EXCLUSIVE de la fața locului. Ce vedete au venit să-și ia rămas bun. Vezi AICI tot ce s-a întâmplat
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
FANATIK.RO
Județul din România care atrage investiții străine semnificative. Va avea parc industrial nou și se va construi un cargo pentru transport aerian
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Unica.ro
'Au apărut multe minciuni'. Oana, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat despre mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Încă o lovitură pentru românii cu credite. Cu cât creşte rata la un împrumut de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2024. Berbecii au parte de o zi care susține inițiativele curajoase, care se bazează pe o viziune pozitivă asupra lucrurilor