Doctorii timișoreni au făcut eforturi uriașe să-i salveze viața şi au intervenit chirurgical printr-o metodă în premieră. Totuşi, în ciuda ştiinţei şi a mijloacelor moderne, medicii pun recuperarea Cristianei şi pe seama şansei şi a Divinităţii.

„Am efectuat o operație de reducere și fixare internă definitivă a bazinului, minim invazivă. Este o operație extrem de dificilă. Pacienta a suferit trei intervenții chirurgicale, în total, însă, cred că pacienta a avut și noroc de la Dumnezeu”, adaugă dr. Mircea Popescu, medic specialist ortoped.
După trei săptămâni de la internare, fostul model s-a putut ridica din pat, iar după alte trei zile a reuşit chiar să păşească. Ieri, în ziua externării, Cristiana a demonstrat că deja merge şi urcă scări destul de bine, chiar dacă încă se mişcă mai greu. 

„Gestul făcut de mine e ca o carte pe care am închis-o. Vreau să le mulțumesc medicilor pentru ce au făcut pentru mine. Mi-au fost alături atât familia, cât și soțul meu, toată lumea e cu mine. Am avut dureri și mai mari decât astea. Nu dureri medicale, astea au fost niște dureri care au trecut. Aș putea să mă întorc ca model, din punct de vedere medical se poate peste un an, dar eu mi-am dorit dintotdeauna o familie și rămân pe drumul pe care am plecat”, a declarat Cristiana Dima la plecarea din Spitalul Județean Timișoara.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Alegeri prezidențiale: Marcel Ciolacu, George Simion și Mircea Geoană, pe primele 3 locuri
Recomandări

IMGL0052.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Știrileprotv.ro
Explozibilul care l-a ucis pe Ioan Crișan era militar. Frizerul care ar confecționat detonatorul a dat informații prețioase
Pepe a luat foc după propunerea Ralucăi Pastramă și A REFUZAT categoric: „Se trezește mamă peste noapte! Nu am cum să fiu de acord...”
Viva.ro

Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Nu ignora acest semnal dacă ai Dacia. Ce înseamnă simbolul în Zig Zag de pe bord și ce trebuie să faci
FANATIK.RO

A fost ispită la „Insula Iubirii”, acum se iubește cu un fotbalist legendar » A confirmat relația la ieșirea din hotel
GSP.RO

Drumul impresionant construit doar de drone și roboți. Șoseaua de 158 de kilometri care a fost asfaltată fără muncitori pe șantier

Delia, schimbare spectaculoasă de imagine! Toată lumea vorbește despre noul look al artistei! Cum a apărut îmbrăcată și coafată / FOTO
Unica.ro

Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Observatornews.ro
ANIMAŢIE. Reconstituirea zilei în care Laura Crişan şi-ar fi ucis tatăl. Cine a trădat-o pe suspecta asasinatului din Arad
Horoscop 25 octombrie 2024. Racii simt nevoia să se elibereze de anumite poveri emoționale care s-au dovedit a fi un balast incredibil de greu
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI