ComenteazăÎn urmă cu câteva zile, Andreea Bălan a vorbit, într-un articol postat pe blogul ei, despre perioada în care și-a alăptat fetița și despre experiențele mai puțin plăcute prin care a trecut. După apariția textului respectiv, Cristina Bălan, câștigătoarea de la Vocea României din anul 2015, a reacționat printr-u mesaj postat pe contul său de socializare.
„De la Bălan la Bălan 🙂
Dragă Andreea, din capul locului îți spun că nu înțeleg deloc războiul asta dintre mamele care alăptează și cele care nu. Niciodată nu am desconsiderat o mamă pentru că da lapte la bebe. Sau pentru că-i pune pampers în loc de scutec textil. Sau că-i pune căciulă la 19 grade C.
Am stat și m-am gândit câteva zile dacă să scriu ceva legat de articolul tău sau să fac ce fac de obicei, adică să tac (sunt prea mulți care vorbesc, undeva trebuie să existe un echilibru).
De data asta, însă, nu pot să tac. Subiectul este important și e foarte bine să dezbatem, în mod civilizat și empatic, provocările de care ne lovim, ca mame.
•Sunt una din mamele care au alăptat prelungit, asta însemnând aproape 3 ani. Ambii copii, adică gemeni.
Pentru mine este foarte delicata treaba, pentru că am făcut eforturi uriașe să reușesc să aduc la sân doi bebeluși născuți prematur, cu hipotonie axială.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre faptul că în România, prea puține femei sunt informate despre alăptare, în timpul sarcinii sau după naștere. Prea puțini medici, prea puține asistențe, care să ghideze noua mămica, imediat după venirea pe lume a copilului. La noi, de exemplu, nu există ora magică, cu nou-născutul pus la pieptul mamei.
Cu acest început dificil, nu e de mirare că majoritatea femeilor încă mai cred în mitul „n-am avut lapte decât o lună” sau „laptele meu nu e bun”.
Am avut norocul să dau de niște mămici extraordinare și empatice, care m-au susținut cu informații și încurajări, până am reușit ceea ce-mi propusesem încă dinainte de naștere.
Da, ai dreptate, alăptarea nu e chiar floare la ureche. Dar nici război nuclear. Singură problemă e cea menționată mai sus: lipsa educației în acest sens.
Mamele sunt descurajate de către societate (de ex. alăptarea în public, vai, câh! și atunci ajungi să te izolezi), sunt dezinformate de către cadrele medicale („dă-i să sugă la program”, „completează cu lapte praf, că n-ai destul”, ceea ce e complet greșit), sunt judecate uneori de către parteneri sau familie (adică ce, cât ai de gând să dai tztatza, ce, ești ț…..ă) șamd.
Dragă Andreea, prejudecățile și răutățile privind alăptarea au dus la un rezultat îngrozitor: abia 29% dintre bebeluși României sunt alăptați.
Nu spune nimeni că nu sunt cazuri în care chiar e imposibilă alăptarea, existând un procent de 2% dintre femei care au glande mamare insuficient dezvoltate sau probleme de altă natură (afecțiuni cronice etc).
Însă acestea sunt excepțiile.
Dacă majoritatea femeilor ar alăpta, am putea spune că cele care nu alăptează sunt marginalizate. Însă realitatea e că e cam fix invers: procentul celor care hrănesc bebelușii artificial e copleșitor mai mare față de cele care alăptează.
Motivele? Printre altele, fix prejudecățile, răutatea și presiunea socială.
Și ajung la ce spuneai despre carieră.
Te înțeleg perfect. Eu a trebuit să fac o alegere dureroasă și anume să renunț la scenă, câțiva ani. Este așa cum spui: dacă nu ești activ în showbiz, pierzi cam totul. Band, colaboratori etc.
Și asta mi s-a întâmplat și mie. Asumat, dar la fel de dureros. A trebuit să fac o alegere, pentru că n-aveam cum să susțin ritmul industriei muzicale și să fiu și mamă full time, cum îmi șoptea mie sufletul.
Însă cu mână pe inimă îți spun că nu regret faptul că am ales să fiu mamă, sacrificând toată munca de un deceniu, pentru a sta cu gemenii mei în permanență.
Desigur, situația mea nu se compară cu a majorității, însă cu mână pe inimă (că acolo am lăsat-o) îți spun că și dacă aș fi avut copii tipici, aș fi ales să-mi trăiesc mămicia și apoi să revin la muncă. Mi-am dorit prea mult copiii și mi-am dorit experiența de a-i crește.
Cumva, cred că e ceea ce orice mamă asumată își dorește: să fie lângă puiul ei.
Eu știu foarte bine ce presupune o carieră muzicală, știu ce înseamnă filmări, emisiuni, repetiții, drumuri prin țară șamd. Știu cât timp îți mănâncă să rămâi în atenția publicului. Și mai știu că, în adâncul sufletului, poate ai fi vrut să fii doar mămică, o perioadă, și să lași artista să se odihnească 🙂
Poate ai fi vrut să stai cu puiul tău și să îți permiți să rămâi ciufulită câteva zile la rând și doar să vă cuibăriți tu, soțul tău și minunea voastră, în intimitate. Sau poate gândesc doar cu măsura mea.
Iar această replică nu este pentru a te contrazice, chiar dimpotrivă. Am observat și eu agresivitatea unor mămici, care pentru faptul că alăptează și consumă multă energie pentru asta, simt nevoia să refuleze pe cele care n-o fac. Dar ele sunt doar câteva. Având în vedere că procentul mamelor care alăptează e încă mic, dintre ele mai sunt și acelea care devin arogante în perfecțiunea mămiciei lor. Dar sunt puține. Și este chiar o problemă națională faptul că atât de puține mame alăptează. Și nu mă refer la alăptatul prelungit. Majoritatea renunță după câteva săptămâni.
Dar vreau să-ți spun că, cel mai probabil, o mamă știe că firesc e să-și pună puiul la piept și să-l hrănească așa, ochi în ochi și inimă la inimă. De multe ori ne simțim vinovate dacă nu reușim să fim acele mame din basme și filme care ne-au inspirat când eram fetițe. Da, nu întotdeauna situația e cum trebuie să fie. Cum a fost și cazul meu. Dar diferența a făcut-o faptul că am avut acces la informații prețioase, care mi-au demonstrat, punct cu punct, că miturile legate de alăptare sunt false. Iar ele sunt acestea:
•mama nu are lapte decât o lună-două-trei, apoi trebuie să suplimenteze. Fals. Mama va avea lapte cât e necesar, dacă va alăpta bebelușul la cerere. La cerere înseamnând de câte ori cere bebelușul, evident. Dacă va alăpta la program (la 3 ore, cum sfătuiesc mulți medici), atunci lactația va scădea pe măsură ce bebe crește, întrucât e logic: laptele se formează în funcție de cât se stimulează sânul (de către bebe, ca să n-avem discuții)
•laptele mamei e prea slab/gras/subțire/albastru etc. Fals. Laptele de început e cel cu textură transparentă, cu funcția de a hidrată. Laptele de final e cel gros, hrănitor. Nicio femeie nu va reuși să exprime (adică să mulgă) lapte gras și ca-n reclame, decât dacă exprimă o cantitate mai mare, să ajungă la laptele de final. Așa că majoritatea femeilor care vor să încerce cum e laptele lor, se vor păcăli exprimând laptele de început, care e apos și slab în nutrienți.
Este important să vorbim despre toate acestea, pentru că alăptatul e la fel că mersul sau vorbitul: e natural, dar se învață și cu cât exersezi, cu atât devine mai natural.
•după vârsta de 1 an, laptele e apa chioară și chiar dăunează dezvoltării copilului. Cel mai fals! Laptele matern este una din cele mai miraculoase substanțe din univers, schimbându-și compoziția chimică în funcție de necesitățile și vârsta copilului. Dacă bebe e răcit, laptele matern se modifică astfel încât să ajute la vindecare.
Laptele mamei de prematur, de ex., e mai bogat cu 25% în substanțe nutritive, ca o compensație pentru un start anevoios. Eu de aceea am simțit că e important să le ofer gemenilor laptele meu. Și mai sunt atâtea lucruri minunate despre laptele matern, dar n-am spațiu să le enumăr.
•din păcate, deși în România există un lucru f. bun, și anume concediul postnatal de 2 ani, femeile se simt presate să se întoarcă la serviciu, pentru că le este teamă că nu vor mai reuși să se reintegreze după o pauză prelungită.
În corporații mai e cum e, însă în showbiz e nasol dacă nu ești constant. Nimeni nu-ți simte lipsa, sunt o mulțime de artiști care să ne țină ocupați, se scot tone de piese, zilnic, e competitivitate, mă rog, se înțelege ideea. Deci nu prea ai cum să fii și mamă și artistă. Acesta e adevărul. Ori ești artistă și îți iei bonă, ori ești mamă și vezi tu cum faci pe urmă, să revii unde erai.
Cu alte cuvinte, te înțeleg.
Nu te judec, nu îți contest alegerile și mă bucur pentru puiul tău minunat, sănătos și frumos.
Însă în țara asta, unde alăptarea e descurajată pe mai multe fronturi, te implor, nu te simți ofensată din pricina câtorva mame care au și ele frustrările lor, că nu e simplu să ai bluzele pătate în permanență și să te simți, uneori, ca o suzetă uriașă, șifonată etc. Îți mărturisesc că uneori am invidiat (și e urât, nu faceți că mine!) mamele relaxate, care pun un pic de praf, niște apă și apoi gata, puiul e hrănit. La cât m-am chinuit să aduc la sân doi copii, am ajuns și eu, în unele momente, la lapte praf. Însă nu m-am putut împăca cu ideea că nu sunt în stare să alăptez, dacă tot n-am fost în stare să nasc la termen (pitici pe creier, înțelegi tu). Așa că am ales să investesc energie în acest sens. Fiecare știe mai bine care îi este drumul și nimeni nu are dreptul de a contesta sau de a judeca.
Susțin ce ai spus: hai să nu ne mai judecăm între noi. Hai să căutăm să înțelegem că fiecare mămică are povestea ei, fondul ei emoțional, bagajul din copilărie și atât de multe alte aspecte care ne duc pe căi diferite, însă cu același scop: să ne creștem cât mai bine copiii.
Mă uit la câtă luptă ducem să ne protejăm puii, să-i ținem sănătoși, să ne remodelăm pe noi de la rădăcini, să le oferim tot ce-i mai bun și tot ce n-am avut noi.
Și hai să (ne) informăm corect, să susținem alăptarea, pentru că sânul mamei nu e doar despre hrană, ci și despre alinare, consolare, conectare șamd.
Ps. Mămicia nu ar trebui să fie despre ego-urile noastre, ci despre ce putem face mai bine pentru copiii noștri. Deschis la discuții civilizate. Cine nu e capabil, va fi eliminat din discuție”, a scris cristina Bălan pe Facebook.