Aflată pentru câteva zile la mare, acolo unde a mers la festivalul Neversea, Cristina Bâtlan a făcut un gest nebunesc și a sărit cu parașuta de 4.000 de metri. Juratul de la „Imperiul Leilor” a vrut să își învingă una dintre cele mai mari temeri.

„Oamenii proiectează orice frică în frica de moarte, de fapt. Avem un show mâine, i-am anunțat pe colaboratori că dacă nu mă întorc, show-ul să continue. Sper să reușesc să sar, să nu am un șoc așa de mare la înălțime încât să renunț, dar nu cred.

Când v-am văzut pe cer, părea că sunteți într-un vals. Și am zis că dacă ar fi ultimul vals, e perfect”, a declarat Cristina Bâtlan înainte să sară, relatează Fanatik.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Vedeta de la PRO TV și-a scris pe palme „nu îmi e frică” și a avut încredere în instructorul său. Cristina Bâtlan s-a bucurat de această experiență pe care a avut-o și a reușit să își învingă teama de înălțime.

„Cea mai tare experiență. Deci, nu-mi vine să cred. Când sari, ți se oprește mintea. Deci, n-ai niciun gând și mă uitam la colegul vostru cât de tare dansa în fața mea. 

A ajutat foarte mult că îți opreai gândurile. O să sar permanent. Am zis că am renăscut. Pierzi frica, nu analizezi nimic, nu judeci nimic, iar gând se deschide parașuta, începi să analizezi. Momentul de meditație, este momentul săriturii în gol”, a spus Cristina Bâtlan în emisiunea „Vorbește lumea”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News