Cristina Cioran şi iubitul ei, Traian Văduva, au făcut anunţul cel mare chiar cu ocazia petrecerii organizate de Vica Blochina, la Costineşti, de ziua sa de naştere. Când nimeni nu se aştepta, Traian şi-a cerut iubita în căsătorie, chiar pe marginea piscinei, iar aceasta i-a răspuns afirmativ, în aplauzele invitaţilor.
Moment în care Dan Helciug, amicul Cristinei din “Ferma vedetelor”, şi sărbătorita Vica Blochina le-au făcut şi o dedicaţie, la chitară. “Da, am cerut-o de nevastă, urmează să stabilim unde şi când va avea loc evenimentul”, ne-a mărturisit viitorul soţ al actriţei.
A primit deja trei inele
La rându-i, cu umorul caracteristic, Cristina a adăugat că deja s-a decis şi în privinţa naşilor. “O să facem nuntă în secret, cred că tot aici, la mare, iar naş va fi Ionuţ Iftimoaie, invitat special Augustin Viziru, iar Doiniţa Oancea ne va cânta. Uite, am primit nu doar un inel, ci trei”, a spus actriţa.
După cum se ştie, vedetele mai susmenţionate nu s-au aflat în aceeaşi “tabără” cu Cristina Cioran, Vica Blochina şi Dan Helciug, între cele două “găşti” având loc ceva dispute pe durata show-ului.