Are 43 de ani și cu mari emoții a anunțat că este însărcinată. Cristina Cioran a avut simptome și chiar la birou, la job, a făcut testul de sarcină. Este deja în luna a patra.

„Eram la birou, am făcut un test, iar lui (n.r. – iubitului) i-am dat un mesaj. S-a bucurat foarte tare. Este o sarcină dorită, ne-am dorit mult, nu știu dacă ne-am pregătit.

E o relație neașteptată, ne-am dorit să facem și copii. Abia după ce am aflat rezultatele tuturor testelor, adică săptămâna trecută, am putut să mă bucur cu adevărat. Știu că va fi greu, lunile astea trei au fost grele, mi-a fost rău. Dar le aștept și pe următoarele trei, și celelalte. Sunt în săptămâna treisprezece și în luna septembrie trebuie să nasc”, a spus ea în direct la „Vorbește lumea”.

Cristina Cioran și iubitul său Alex vor deveni părinți, cei doi sunt împreună de șapte luni.

Cristina Cioran urmează un tratament

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Vedeta a mai amintit că medicul i-a făcut câteva recomandări: „Acum fac un tratament cu hormoni, pentru ca e indicat. Totul la recomandarea medicului meu”, a mai spus viitoarea mamă.

Urmărește-ne pe Google News