„Mă bucur foarte tare că am intrat în familia Kanal D, mă bucur că m-am reîntâlnit aici cu foști colegi care-mi sunt foarte dragi și mă bucur nespus că voi întâlni telespectatorii în fiecare dimineață. Vom aveam informații, invitați, muzică bună, noutăți despre fashion, dar și despre industria frumuseții. La ‘Draga mea prietenă oricine își va găsi locul alături de noi timp de două ore și jumătate. Sunt convinsă că această schimbare ne va aduce numai lucruri bune din toate punctele de vedere. Orice început înseamnă o nouă viață, abia aștept să încep o noua viață alături de Kanal D”, a spus Cristina Cioran pentru Kanal D.
Emisiunea “Draga mea prietenă” va putea fi urmărită din 3 septembrie, de luni până vineri, de la ora 10.00, la Kanal D!