Din dorința de a avea o siluetă care să o mulțumească, Cristina Cioran se străduiește să mănânce cât mai puțin. Mai mult, ea face zilnic sport după un program de întreținere. Și pentru că nu doar mișcarea este cheia succesului spre un trup sculptat, blonda și iubitul ei au renunțat la pâine și la cartofi. Își permit să le consume ocazional, atunci când merg în concediu.
O porție de cartofi prăjiți în vacanță
Cei doi nu fac excepție nici în momentul în care sunt vizitați de prieteni și se așează cu toții la masă. Ca să evite eventuale neplăceri, Cristina și Traian i-au avertizat asupra meniului, așa că oamenii au trebuit să se adapteze situației.
“Nici nu avem cartofi în casă, nici pâine. Am ajuns la această concluzie amândoi, să renunțăm la alimentele care ne dăunează. Facem asta de mult timp, practic de când ne cunoaștem. Când vin musafiri la noi acasă, trebuie să vină cu pâine, dacă vor să mănânce pâine. Nici nu se pune problema de cartofi. Excepția am făcut și am prăjit doar pentru copii. Recunosc că în vacanță am mâncat cartofi prăjiți o dată și a fost foarte bine”, a declarat, pentru Libertatea, Cristina Cioran.
Citește și: