Cristina Cioran și Alex Dobrescu s-au revăzut luni, după aproape un an de distanță. În cadrul emisiunii „Viața fără filtru”, prezentată de Natalia Mateuț, vedeta a dezvăluit că fostul său partener nu a mai avut răbdare și a venit la ușa ei fix la miezul nopții, imediat ce ordinul de protecție a expirat.

Cristina Cioran a recunoscut că a fost surprinsă să îl vadă la ușa ei atât de repede, însă întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru liniștit. Alex Dobrescu a fost vizibil emoționat și a declarat că a simțit o mare împlinire după revederea cu copiii săi.

„A fost foarte târziu în noapte. Ce nu știu încă telespectatorii, dar vor afla cât de curând, el chiar a venit în noapte să îl vadă pe cel mic. (…) A venit imediat după eliminarea sistemului electronic. A fost foarte emoționant. Știam că își dorește asta și că așteaptă de mult. A așteptat lunile acestea de sarcină, a așteptat cele zece zile de după naștere”, a declarat Cristina Cioran, la „Viața fără filtru”.

Cristina Cioran și copiiiIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 15
Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat
Recomandări
Ilie Bolojan și Cseke Attila, despre reforma administrației publice locale: „Număr maxim de angajați la primării și CJ-uri”. Ce decizii s-au mai luat

Alex Dobrescu și-a revăzut fiica și și-a cunoscut fiul

Alex Dobrescu și-a dorit dintotdeauna să fie aproape de copiii săi, iar acest moment a fost unul extrem de emoționant pentru el. Tatăl micuțului Max a trăit una dintre cele mai mari bucurii, reușind să își cunoască fiul și să își strângă din nou fetița, pe Ema, în brațe.

„E fericită că poate să îl vadă pe tati din nou. Facem toate activitățile pe care ni le permite timpul”, a declarat Alex Dobrescu.

Relația dintre cei doi rămâne un subiect de interes, mai ales că Alex Dobrescu a apărut alături de fiica sa, Ema, și în platoul Antena Stars, unde a vorbit despre sentimentele care l-au încercat în această perioadă dificilă. Momentul reîntâlnirii cu copiii săi pare să fi fost unul de neuitat, iar rămâne de văzut cum va evolua situația dintre el și Cristina Cioran.

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.