Vedeta nu s-a confruntat cu mari probleme de sănătate când a fost însărcinată, însă cu două luni mai devreme decât termenul stabilit, ea a născut. Cristina Cioran a fost invitată la Pro TV, în emisiunea „Vorbește lumea”, unde a dezvăluit pe larg prin ce a trecut când a a adus-o pe lume pe Ema.

„​​Eu am crezut că sunt simptome de enterocolită. M-am dus la baie, am pus mâna și bebelușul era acolo”, a spus Cristina Cioran.

„Nu pot să cred. Atât de jos era?!”, a spus Adela Popescu, prezentatoarea emisiunii.

„Nu se rupsese membrana. Și am sunat-o pe doctoriță. M-a pus să sun la salvare. Am sunat, am așteptat salvarea afară, pentru că ar fi trebuit să urce. Am așteptat jos, m-a luat salvarea, pentru că nu mă puteau lega în chingile alea, un domn mă ținea de cap și altul de corp. Și eu mă țineam cu mâinile de niște bare de metal. Am ajuns la spital și vedeam doar niște fețe șocate de cum treceam eu urlând, plină de sânge.

M-au controlat și am auzit că e dilatație completă, haideți în sala de nașteri. La 8 am chemat salvarea, la 8 jumate am născut, natural, fără anestezie. N-am văzut-o când a scos-o, am simțit când a scos-o și doar au dus-o. Au fost niște momente groaznice așteptând să îmi spună dacă e ok. O lună jumate a stat în spital, o lună la incubator, la aparate, alte două săptămâni la pătuț cald, în salon cu alți copilași”, a declarat Cristina Cioran.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

În prezent, și mama și fiica sunt bine. Cristina Cioran are parte de sprijinul iubitului ei, dar și de al mamei sale. „Am mare noroc cu mama. Am 43 de ani, dar sunt la primul copil. Acum e bine că nu plânge deloc. O să vedem mai încolo cum va fi”, a mai spus Cristina.

De ce a născut Cristina Cioran prematur

Se pare că nașterea ei prematură a fost cauzată de o toxiinfecție alimentară. Și-a dat seama imediat că ceva nu este în regulă cu ea și a sunat la 112 și a mers la spital, unde i-a dat naștere Emei. „Poate că a fost mai bine așa. Poate că era mai grav dacă nu nășteam. Duminică am intrat în travaliu, aveam dureri mari de burtă, avem și niște contracții, era combinată treaba.

Mi-am dat seama că devine grav, am sunat la salvare, m-a luat și m-a dus la spital, unde am născut. Am avut o toxiinfecție alimentară, de la ceva greșit mâncat, iar pe fondul ăsta s-a declanșat travaliul. Mai aveam o grămadă până la termen”, a explicat Cristina acum ceva vreme.

 
 

Urmărește-ne pe Google News