A fost unul din visurile prezentatoarei de la Kanal D, de a petrece câteva zile în locurile în care timpul parcă stă în loc, să admire arhitectura caselor săsești, să experimenteze bucătăria locală și să se bucure de atmosfera unică a locului care l-a fascinat inclusiv pe celebrul Prinț Charles al Marii Britanii.

“Experienţa de a dormi într-una din casele săseşti recondiţionate este inedită. Eu am mai fost la Viscri, dar nu am dormit niciodată acolo. Mi-a plăcut mult casa, totul este foarte curat și amenajat cu mult bun gust. Gazdele au fost foarte amabile, pur și simplu m-am simțit ca într-un paradis rural. La polul opus față de grandoarea New York-ului, unde fusesem cu puțin timp înainte”, mărturisește prezentatoarea.

Cristina Mihaela a fost foarte impresionată de casa pe care Prinţul Charles a achiziționat-o în Viscri, de Biserica Fortificată, precum și de liniştea locului. “Am vizitat casa Prinţului de Wales şi am fost foarte bucuroasă că am putut să văd unde îşi petrece el zilele când vine în ţara noastră. M-am plimbat mult prin sat şi recomand acest loc oricui are nevoie de linişte. Este minunat! Am vizitat şi Biserica Fortificată şi muzeul din interiorul ei. De acolo, mi-am cumpărat o ie pe care o voi asorta şi prezenta în cadrul rubricii mele “Secrete Între Fete”. Să mă urmăriţi în fiecare miercuri!”, spune vedeta.

Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori
Recomandări
Dezastru aviatic în Kazahstan, după ce un avion plin cu pasageri s-a prăbușit chiar lângă aeroport. Momentul a fost surprins de martori

Cristina Mihaela Dorobantu, fosta finalistă a emisiunii-fenomen “Bravo, ai stil”, este una din cele mai influente vedete de televiziune în social media, și realizează în prezent “Secrete între fete”, în cadrul emisiunii Teo Show, de la Kanal D. În prămăvara acestui an, Cristina Dorobanțu a fost cerută în căsătorie.

Citește și

EXCLUSIV/ Inis Neziri, cântăreața din Albania care a câștigat Cerbul de Aur, are 17 ani: „Nu mi-e frică decât de Dumnezeu”

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
De ce nu este bine să mănânci pâine cu sarmale, cârnați sau mezeluri. Greșeala pe care mulți români o fac la masa de Crăciun
FANATIK.RO
De ce nu este bine să mănânci pâine cu sarmale, cârnați sau mezeluri. Greșeala pe care mulți români o fac la masa de Crăciun
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Elle.ro
Surpriză în showbiz-ul românesc! Vedeta noastră s-a căsătorit în secret în Dubai! PRIMELE declarații despre evenimentul fabulos: „Totul a fost pe repede înainte." FOTO
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Observatornews.ro
Tradiţii şi superstiţii în prima zi de Crăciun. Astăzi nu se mătură, pâinea se aşează sub masă pentru noroc, iar copiii umblă cu Steaua
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI