Focoasa brunetă care suceşte minţile bărbaţilor atunci când urcă pe podium şi-a pigmentat de curând sprâncenele, la un atelier profesionsit, pentru a corecta micile defecte ale formei acestora.
„Mi-am făcut sprâncene în degrade, la Cătălina Popescu. Nu m-a durut deloc. Rezultatul final îl voi vedea peste o săptămână, acestea fiind acum foarte accentuate. Sprâncenele mele erau foarte stricate, cu o formă neregulată”, ne-a mărturisit Cristina Roman.
Altfel, Cristina Roman este unul dintre modelele care nu apar în public cu vreun… detaliu la vedere. De această dată, bruneta a hotărât să fie mai îndrăzneaţă. Sub privirile prietenei ei, care a asistat la prezentare, Cristina a defilat în cadrul unei colecţii speciale, în Princess Club. Focoasa brunetă a purat un deux-pieces, alcătuit din pantaloni şi o bluză sexy, cu fermoar. Ea a mers până în capătul podiumului, unde şi-a desfăcut efectiv bluza, lăsând la vedere un bust apetisant, spre deliciul celor din jur.
 

Urmărește-ne pe Google News