Cea mai nouă ediţie a show-ului de umor, difuzată sâmbăta aceasta, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY, aduce un nou episod savuros, plin de momente neaşteptate momente de umor, dar și de surprize.

,,M-am gândit să vin să discutăm un subiect care sunt sigură că e pe placul tuturor, mai ales pe placul femeilor, și anume, despre bărbați și prăjituri!”, așa și-a deschis Mariposa momentul presărat atât cu dulcegării, cât și cu ironii la adresa bărbaților.

,,Ai tot respectul meu, Mariposa! Cu tine nu se poate plictisi nimeni, într-o vacanță!”, i-a declarat Cătălin Bordea concurentei, căreia i-a transmis că e o ,,contrazicătoare” veritabilă.

Delia, la rândul ei, a fost în extaz, după ce a văzut toate deserturile din platou: ,,Dacă vin pe scenă, am voie să degust toate prăjiturile?”.

Întregul moment pregătit de Mariposa va putea fi urmărit sâmbăta aceasta, începând cu ora 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.

iUmor, singura emisiune TV din România cu peste 2.6 milioane de abonați la canalul de YouTube, aduce, la Antena 1, începând din 7 septembrie, de la 20:00, cel mai antrenant spectacol, cu ingrediente pe toate gusturile!

 
 

Urmărește-ne pe Google News