Cristina Șișcanu și-a recăpătat formele de dinainte de naștere. Vedeta se bucură că a scăpat, într-un final, de cele 26 de kilograme acumulate în timpul sarcinii. E drept că nu și-a supus organismul la cure drastice, ci a avut răbdare să își revină în timp.

„Chiar zilele acestea, acul cântarului a indicat greutatea exact la fel ca în momentul în care am rămas însărcinată. Dar eu nu vreau să mă opresc aici, știi cum e, niciodată o femeie nu e suficient de slabă. Am vreo 62 kg, vreau să ajung la 59, ca să am loc, știi cum se spune, să mai mănânc câte o prăjitură, pentru că am cam renunțat la dulciuri”, ne-a spus ea.

Practic, soția lui Mădălin Ionescu a fost ceva mai atentă la alimentație, dar principala ei preocupare a fost ca dieta să nu afecteze hrănirea la sân a bebelușului. „În primele 6 luni nu am ținut nici o dietă, dimpotrivă, am mâncat câte trei înghețate pe zi, după aceea am văzut că s-au topit vreo 10 – 15 kg. M-am îngrășat foarte mult în timpul sarcinii, vreo 26 kg. Deci cred că aveam vreo 86 kg. Am ținut o dietă adaptată și faptului că eu alăptam și alăptez în continuare. Am slăbit vreo 7 kg, după aceea am făcut o pauză, dar important este că nu m-am îngrășat la loc, am stagnat. Am făcut și sport, după aceea am reluat dieta și tot așa”, ne-a povestit ea lungul drum de pierdere a kilogramelor în plus.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Are colaborări în modă, dar vrea pe micul ecran

Cu silueta trasă prin inel, Cristina Șișcanu e pregătită să revină în forță la TV. Chiar i s-a ivit o astfel de oportunitate, însă a preferat să o decline. Motivul invocat a fost legat de copil, întrucât vrea să îi fie aproape seara, la culcare. Până când îi va apărea o ofertă care să i se potrivească, tânăra mămică nu stă însă degeaba.

VIDEO/ Cristina Șișcanu a primit ofertă să se întoarcă în televiziune, dar a refuzat. "Trebuia să plec în afara localității"

„M-am dedicat în primul an de viață al Petrei exclusiv ei, am avut o activitate de familie intensă, cred că este important să faci acest lucru. Acum, ușor, ușor, mi-am reluat activitățile, am mai multe proiecte, mai multe colaborări, contracte de imagine și pe partea de fashion, dar și pe partea de produse pentru bebeluși. Îți ia destul de mult timp să faci texte, să faci ședințe foto, filmări. Aceasta este activitatea mea în prezent. Nu exclud întoarcerea mea în televiziune, îmi este dor, îmi doresc să fac acest lucru. Am avut o oferă de curând, dar trebuia să plec în afara localității și nu pot să fac asta, pentru că Petra are totuși nevoie de mine seara să fiu lângă ea”, a declarat, pentru Libertatea, Cristina Șișcanu.

Video: Bogdan Sorocan


VIDEO / Radu Paraschivescu: „Limba dăncileză va triumfa la Bruxelles!”. A lansat o carte cu vorbe de duh ale politicienilor și cu un capitol dedicat premierului Dăncilă

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

VIDEO/ Gabriela Cristea și Tavi Clonda se opresc după cel de-al doilea copil. „Nu m-aș hazarda la al treilea”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI