Cristina Șișcanu este căsătorită cu fostul prezentator de televiziune Mădălin Ionescu. Cei doi au împreună o fetiță, Petra. Din primul mariaj, Mădălin Ionescu mai are doi copii.
Într-o postare pe care a făcut-o în mediul online, jurnalista Cristina Șișcanu și-a deschis sufletul și a mărturisit cum iubirea a ajutat-o să treacă peste cele mai mari frici.
„Mulți dintre noi trăim cu diverse frici… Și eu am avut! Frica îmi sugruma libertatea și creștea de la o zi la altă până a culminat cu depresia. Ajungând pe fundul prăpastiei, a trebuit să aleg: fie să mor, fie să lupt ca să mă pot înalța. Am ales lupta pentru că aveam un aliat puternic: iubirea.
Și am luptat vreo doi ani până am învins! Și victoria a fost atât de mare încât atunci când eram din nou pe vârful muntelui, m-am uitat spre prăpastie și frica mi-a părut o prostie! Mi-era așa ciudă că mi-am pierdut doi ani din viață luptând cu frica! Când am ajuns pe vârful muntelui, iubirea era la apogeu (o aveam pe Petra în burtică). Întrebarea este: ce m-aș fi făcut fără iubire?”, a notat Cristina Șișcanu.
Citește și: Cele mai mari cutremure produse în ultimii ani în România. Un seism din 2014 a crăpat șosele în Galați