Cristina își iubește foarte mult soțul și nu ar concepe viața fără el. Ea a dat însă un răspun extrem de drastic și a mărturisit că în lipsa lui ar muri sau s-ar călugări.
„Nu știu dacă este normal, dar eu pur și simplu aș muri sau m-aș călugări. Ajunsesem la un moment dat la nivelul în care să mă mănânce pe mine mâna, el să se scarpine și mie să-mi treacă mâncărimea. De cinci ani de zile de când suntem împreună, nu cred că am stat două zile fără el. Noi nu ieșim separat. Nu pentru că ne-am impus, ci pentru că așa simțim”, a declarat Cristina pentru videoblogulmireselor.ro.
Mădălin Ionescu, nerăbdător să devină tată pentru a treia oară! „Nu s-a întâmplat până acum, deşi…”
„Am trecut prin foarte multe greutăți, mai ales la începutul relației noastre, prin prisma faptului că lucrăm în această meserie care este la vedere. Am fost huliți. Uite că suntem o familie după cinci ani de zile împreună. Patru ani de căsătorie și cinci ani de relație, cu doi copii, copiii lui Mădălin, care sunt și ai mei. Nu concep problema unei despărțiri”, a spus soția lui Mădălin Ionescu.
Cristina Şişcanu, poziţie indecentă la plajă. Cum s-a lăsat fotografiată soţia lui Mădălin Ionescu
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Știrileprotv.ro
Istoricul Armand Goșu: “Dacă eu, la Kremlin, m-aș gândi să destabilizez România, aș face-o prin Moldova”
Incredibil, cum a reacționat Dana Budeanu când a aflat că fosta ei soacră, Delia Budeanu, A MURIT. Nimeni nu a știu ce relație au avut, dar acum s-a înțeles tot!
Viva.ro

“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Libertateapentrufemei.ro
“Am avut un cancer infernal”. Delia Budeanu și-a spus povestea vieții, într-un interviu tulburător. Confesiuni despre cei doi soți și cei doi copii
Cum a reușit un proprietar de Tesla să plătească o sumă incredibilă pentru factura de curent electric: „Prima dată în 12 luni”
FANATIK.RO

Bănel Nicoliță nu se mai ascunde! S-a afișat pentru prima dată în public alături de noua iubită, după 4 ani de relație: „Ea mi-a fost alături și la bine, și la greu”
GSP.RO

Singura zodie care își poate schimba destinul până la finalul anului. Cristina Demetrescu spune că o asemenea șansă apare o dată la 18 ani

Leonard Miron nu se mai oprește din slăbit! E de nerecunoscut în cele mai recente fotografii! Cum arată la 55 de ani / FOTO
Unica.ro

20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Financiarul.ro
20 de Vedete care au vorbit deschis despre lupta lor cu ADHD – Adevăruri uimitoare despre această tulburare
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Observatornews.ro
Filmul accidentului cu 3 morți de la Însurăței. Martorii povestesc scene sfâșietoare: "Cel mic era în brațele tatălui, apoi s-a dat jos să meargă la mamă"
Horoscop 21 octombrie 2024. Săgetătorii pot ajunge la concluzii înțelepte privind la situația din familie, dincolo de aparențe
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI