Cântăreața Cristina Spătar are doi copii frumoși, Aida și Albert. Artista a mărturisit că, la emisiunea „Refresh by Oana Turcu”, de la Antena Stars, că a trecut prin momente chinuitoare. A făcut nouă fertilizări in vitro.
„Am făcut nouă fertilizări. Inclusiv doctorița mea mi-a spus că sunt foarte ambițioasă. Cine a trecut prin așa ceva, știe ce înseamnă. E foarte solicitant psihic. te deformează, dacă vrei. Unele se îngrașă, altele slăbesc, unele capătă celulită. Hormonii aceia mi-au făcut cadou o mare celulită, dar nu m-a interesat la momentul respectiv.
Nu mă mai văd cu un copilaș, am o vârstă. Mi-am dorit la un moment dat, dar nu mai e cazul. Eu îmi mai doream. În afară de Aida și de Albert, eu îmi mai doream doi, când eram măritată. Și bona mea îmi spunea: „Ai să vezi tu cât de greu e cu doi, dar cu patru”…”, a declarat Cristina Spătar.
Ea a vorbit și despre perioada de depresie prin care a trecut atât după nașteri, cât și după divorțul de omul de afaceri Alin Ionescu.
„Mi-a fost foarte greu în perioada în care am născut. Într-adevăr a existat depresie după nașterea copiilor, depresie specifică perioadei. După aceea a fost o perioadă foarte dureroasă puțin înainte de divorț și după divorț.
Poate a fost mai ușoară după ce fostul meu soț mi-a cerut divorțul, pentru că am înțeles că acela e finalul și nu mai am nicio speranță și m-am consolat, m-am resemnat. Dar oricum nu a fost ușor, pentru că a trebuit să mă resetez și să mă gândesc la o nouă viață, o nouă viață fără el, doar cu copiii. Eu sunt o peroană foarte puternică, viața mi-a dat foarte multe lovituri”, a mai afirmat Cristina Spătar.
Citește și: REPORTAJ: Oamenii care nu lasă tradiția și credința să piară: “Nu e greu să lucrezi cu copilul când îl apropii de Dumnezeu”/ VIDEO
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!