După divorțul dureros prin care a trecut, Cristina Spătar a început să se descurce tot mai greu cu banii. Ea a fost nevoitî să plătească chirie, să își întrețină cei doi copii, dar să se mai ocupe și de cariera ei. La un moment dat, aceasta ar fi vrut să se mute în Anglia, acolo unde locuiește și sora ei.
Albert și Aida, cei doi copii ai artistei, îi sunt alături mamei sale necondiționat. Fiul cel mare al Cristinei Spătar și-ar dori să plece din România, pentru că își dorește să urmeze o carieră în fotbal. Invitată în emisiunea „Vorbește lumea”, de la PRO TV, cântăreața a mărturisit cu ce replică a surprins-o fiul ei, în vârstă de doar 12 ani.
„El mi-a zis «n-ai să pleci niciodată, nu trebuie să fii o lașă». Îți dai seama, la 12 ani să îți spună așa ceva?! Eu sunt sigură că perioada asta dificilă o să treacă. Eu pentru mine sunt ok, aici, în țară, am mai avut câteva evenimente vara asta, mai am contracte de imagine. Mă gândeam la ei pur și simplu.
Vorbeam cu sora mea. Sora mea a stat 20 de ani în Italia, iar ulterior a luat viața de la zero și s-a mutat în Londra, pentru fetițe. Pentru copii, pentru viitorul lor, m-aș muta, dar pentru mine e ok. În cazul în care aș avea concerte la Londra sunt 3 ore de avion. Mie mi-ar plăcea să rămân aici pentru muzica populară. Am simțit mereu ceva aparte pentru țara asta. Nici eu nu știu ce vreau. Când o să mă edific și o să știu ce vreau să fac, o să văd.”, a declarat, la „Vorbește Lumea”, Cristina Spătar.
Cristina Spătar nu s-a mutat în Anglia din cauza fostului soț
Cristina Spătar a mărturisit că s-a gândit să facă acest pas, în urmă cu mai mult timp, atunci când Rocsana Marcu, prietena ei, a ales să plece. Motivul pentru care cântăreața nu a părăsit țara atunci a fost că fostul ei soț nu i-a dat semnătură pentru a pleca cu cei doi copii.
„Nu știu cine a făcut articolul acesta cu Anglia. Eu am cochetat ceva timp cu ideea de a pleca în Anglia, în același timp cu prietena mea, Rocsana Marcu, atunci am vrut să plec. L-am întrebat pe fostul soț, prin intermediul cumnatului meu, și el nu a vrut să-mi dea semnătură. Eu fără copii nu plec nicăieri și nu aș pleca niciodată. Acolo e sora mea și mers des acolo. Dacă nu va fi lockdown voi avea acolo câteva concerte. (…) Mi-ar fi făcut să fac pasul acesta pentru copii. Dacă mă hotărăsc o să fac toate demersurile în justiție… Eu îmi doresc tot ce e mai bun pentru copii”, a declarat Cristina Spătar.