„Artistul este cel mai liber suflet de pe Pământ și, cu toate astea, ne legăm mâinile și picioarele prin dorința de a ne face plăcuți. Eu nu mă mai gândesc dacă mă place sau nu cineva, dacă prinde sau nu muzica mea, ci mi-am propus să lansez tot ce-mi place, cu toate că ar putea suna diferit.

Eu nu mi-am dorit niciodată să fiu vedetă. Mi-am dorit să cânt. După ce am reușit să cânt așa cum mi-am imaginat eu că vreau să mă aud, mi-am dat seama că cea mai mare șmecherie în viață este să fii liber, orice ai face.

Așadar, după ani de zile în care am bifat tot ce-am crezut eu că trebuie, acum încep să mă bucur de «nebunia» mea și să îmi îmbrățișez creativitatea. Chiar glumeam cu apropiații mei că probabil sufăr de bipolaritate muzicală și mă bucur de asta, pentru că simt că muzica nu are granițe, nu se blochează în limite și în prejudecăți.

Îmi plac prea multe stiluri și genuri, ca să mă limitez doar la unul. De fapt, pentru mine, să pot să vibrez în atâtea culori muzicale este o mare binecuvântare. Muzica nu ar trebui să aibă gen” a mărturisit Cristina Stroe, care simte că noua sa piesă reprezintă eliberarea ei artistică și începutul unui nou capitol muzical în cariera sa.

Diferită față de restul pieselor lansate și de stilul pe care Cristina Stroe l-a abordat până acum, „Dă și tu din”, făcută în colaborare cu David Ciente, hipnotizează încă de la prima ascultare și conduce într-o lume vibrantă a creativității artistice, unde orice impuls este permis.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Cristina este un izvor de talent artistic cum rar am întâlnit. «Dă și tu din» este o piesă care exprimă viziunea și simțul muzical al Cristinei, acum. Eu cred în această viziune și cred că muzica ei are o energie extrem de puternică ce va face valuri în industrie”, a declarat în prag de lansare celebrul Damian Draghici, soțul, dar și fanul artistei Cristina Stroe.

Cine este Cristina Stroe

Cristina Stroe este considerată una dintre cele mai bune voci din muzica românească, dar și una dintre cele mai autentice și rebele artiste. Îndrăgostită de muzică și de cântat de când se știe, Cristina a studiat pianul de la vârsta de 6 ani și a explorat foarte multe genuri muzicale atât în calitate de interpretă, cât și de compozitoare.

A făcut parte ani buni din trupa de voci a artistei Andra, dar și din creativa trupă Damian & Brothers și și-a conturat în paralel și o carieră solo pe care și-o dorește colorată, incluzivă, liberă, lipsită de etichete, limite și prejudecăți.

Cristina Stroe a experimentat în calitate de cântăreață, dar și compozitoare, de la muzică jazz, de festival, balcanică sau pop, până la muzica de copii pe care a creat-o și interpretat-o pentru fiul ei și al lui Damian Drăghici, Andrei. Ca partener alături de soțul său, Damian Drăghici, la labelul We Are Family Records, Cristina Stroe își petrece o mare parte din timp la studio și își pune semnătura pe nenumărate hituri din industria muzicală românească.

 
 

Urmărește-ne pe Google News