Din 13 aprilie, de luni până joi, la ora 23.00 iar vineri de la ora 22.00, Prima TV va difuza ediții speciale pentru fiecare an pe care telespectatorii l-au trăit împreună cu Cronică Cârcotașilor.
Totul a început cu un om și cu un papagal, s-au adăugat un cameraman, Pustiu’, un regizor, Mistretu’ și apoi totul a devenit istorie. Sute de mii de balbe culese din spațiul televiziunilor românești, mii de apariții „inedite” ale unor persoane publice și celebrele rubrici Top rușinică, Vocea poporului sau dansul bebeluselor fac parte deja din istoria televiziunii din România.
În cei 20 de ani, Cronică Cârcotașilor nu a ratat niciun derapaj din spațiul mioritic
Șerban Huidu își aduce aminte că unul dintre cele mai importante momente trăite în cei 20 de ani de Cronică a fost acela în care după ce a văzut un reportaj la știri, în care un bărbat ducea copiii la școală într-o mașină pe care o refacuse că să încapă cât mai mulți elevi.
„Mi s-a părut îngrozitor, absolut îngrozitor. Așa că, am făcut o campanie că oamenii să doneze bani, noi am dublat banii și am pus restul. Am cumpărat trei autobuze școlare pe care le-am dus în țară. Primul a ajuns în Sighetul Marmației, în localitatea Poienile de sub munte.
Acolo copiii mergeau 6-7 km că să ajungă la școală. Apoi al doilea autobuz l-am dus într-o localitate de lângă Oradea, unde tot așa, copiii mergeau zeci de km la școală. Și al treilea, în Rovinari, la omul pe care îl văzusem în reportaj. Pentru noi a fost un sentiment foarte plăcut” spune Șerban Huidu.
Un alt moment important este cel în care, conform lui Șerban Huidu, emisiunea a fost votată de către publicul unei reviste de specialitate, drept cea mai bună emisiune de umor.
„Momentul in care premiul Tv Mania a ajuns la noi, ne-am dat seama că este un premiu de popularitate, nicidecum un premiu pentru audiențe sau producție. În momentul respectiv erau mari emisiuni concurente care erau făcute cu foarte mulți bani, Divertis sau Vacanță mare.
Și până la urmă niște neica nimeni, cu fonduri infinit mai mici decât cei sus menționați și venind de la o televiziune fără mari pretenții, ajungeau să-i bată pe toți. Acela a fost un moment, o confirmare a unor lucruri bine făcute și a unei munci titanice pe care nimeni nu o vede” spune Șerban Huidu.