ComenteazăRegizat de Adam Robitel (cunoscut pentru dezamăgitoarele “Insidious: The Last Key” și “Paranormal Activity: The Ghost Dimension”), thrillerul ăsta pleacă de la conceptul deja arhicunoscut al jocurilor de tip Escape Room. Adică labirinturile de camere în care participanții trebuie să culeagă anumite indicii pentru a avansa în următoarea încăpere, unde-i așteaptă un nou puzzle de logică.
Să înceapă jocurile!
Sinopsisul e simplu: șase indivizi, care nu se cunosc între ei, sunt invitați să testeze cel mai realist Escape Room proiectat vreodată. Seduși de premiul de 10.000 $ și de provocarea îndeplinirii unei probe (chipurile) imposibile, acceptă cu toții să ia parte la aventură.
Cei șase descoperă că nu “realist” era termenul potrivit, ci “100% real”. Fiecărei ghicitori i se alocă un timp limitat pentru rezolvare, iar eșecul înseamnă o moarte cumplită pentru toți cei implicați. Fără cale de scăpare, sunt forțați să urmeze regulile și să-și pună creierii la treabă.
În rolurile cobailor îi avem pe: Taylor Russell, Logan Miller, Jay Ellis, Tyler Labine, Deborah Ann Woll și Nik Dodani. Cu toții joacă decent, poate cu excepția lui Taylor Russell, care o interpretează tocmai pe protagonista Zoey. Timiditatea ei se simte forțată, iar inteligența ne-o dovedește recitând mecanic definiții savante din manuale de știință. Nu emană sclipirea necesară ca s-o și credem.
Tortură psihologică, nu violență scârboasă
“Escape Room” începe direct, îndrăzneț, cu o scenă pe care o vom revizita înspre finalul peliculei, în care unul dintre concurenți se vede înghesuit de un perete mobil. Caută cu disperare indicii împrejur, le găsește, fiecare semn de întrebare îl conduce la următoarea ghicitoare – toate astea în timp ce zidul se apropie cu intenția de a-l face piure.
Din start ni se comunică ce fel de film vom urmări și suntem antrenați psihic pentru evenimentele șocante, cu înfocarea unui antrenor care-și motivează jucătorii să intre pe teren înaintea unui meci decisiv. Inițial, scena pare un spoiler gigantic pentru ceea ce urmează, dar vei vedea că lucrurile evoluează în cu totul altă direcție.
Te-ai aștepta la membre retezate și mațe vărsate pe podea, dar suntem scutiți de momente scârboase de violență explicită. Regizorul a rezistat tentației de a umple ecranul cu sânge, optând, în schimb, pentru o abordare îmbucurător de rezervată. Când e cazul să dispară cineva din peisaj, accentul nu cade pe moartea propriu-zisă, ci pe clipele înspăimântătoare dinaintea ei. Teroarea e de natură psihologică, nu fizică, iar decizia asta merită lăudată, pentru că are un impact infinit mai mare asupra spectatorului.
Tensiunea e surprinzător de eficientă, ținând cont că suntem deja familiari cu genul ăsta de poveste și că-i putem anticipa traseul. Cel puțin, putem încerca. Schimbarea constantă a mediului vine de fiecare dată la pachet cu o nouă serie de provocări și întrebări, iar frustrarea crescândă a participanților face ca victoria să pară tot mai greu de obținut.
Aceeași Mărie, cu altă pălărie
Am ajuns la minusuri. Personajele sunt rudimentare, niște schițe prototipice. Fiecare reprezintă o anumită categorie socio-culturală și poate fi descris în două-trei vorbe. Totuși, treaba asta conferă grupului o diversitate care dă bine în astfel de povești. Gașca trebuie să fie cât mai eterogenă posibil, astfel încât membrii ei să-și îmbine cunoștințele pentru soluționarea ghicitorilor. În plus, aflăm suficient despre ele încât să ne pese și să le ținem pumnii până la final.
În rubrica “originalitate” trecem zero barat. Simplul fapt că-i pui filmului ștampila “Escape Room”, după jocul de aventură devenit megapopular în anii recenți, nu înseamnă că aduci ceva nou cinematografiei. Dacă ai văzut deja seriile “Cube” și “Saw”, pregătește-te pentru un festival deja vu.
O călătorie palpitantă cu final dezamăgitor
Încheierea clișeică primește o mare bulină neagră. Ridică multe semne de întrebare și contrazice logica anumitor momente, când le privești retrospectiv. În plus, după ce e pregătit terenul pentru o eventuală parte secundă, ai senzația că deja începe următorul film. Sunt dezvăluite prea multe informații despre viitorul poveștii, când e clar că totul trebuie să se încheie cât de curând. E ca musafirul ăla care se tot întinde la povești, când gazda nu mai știe cum să scape de el.
În ciuda defectelor, “Escape Room” reușește cu brio să impună o atmosferă alarmantă, care te menține permanent încordat și fascinat, iar conceptul promițător e dezvoltat în direcții ingenioase și neașteptate. N-or fi capcanele la fel de elaborate ca-n “Saw”, dar – dacă îți pasă măcar un pic de personaje – vei resimți tensiunea cot la cot cu ele.
“Escape Room” rulează în cinematografe începând de pe 1 februarie.
Nota: 7/10