“The Highwaymen” (tradus “Pe urmele tâlharilor”) este un nou film original marca Netflix. Cu John Lee Hancock (“The Blind Side”, “The Founder”) în scaunul regizoral și cu Kevin Costner, Woody Harrelson și Kathy Bates în distribuție, așteptările erau mari.
“Pe urmele tâlharilor” revizitează odiseea lui Bonnie Parker și Clyde Barrow, celebrul cuplu de infractori care a cucerit publicul american în anii 30 prin spiritul rebel și dibăcia cu care umilea autoritățile. Tâlhăria era specialitatea lor, dar nu ezitau să apese pe trăgaci atunci când se trezeau încolțiți.
Printre victime s-au numărat și polițiști, iar asta a forțat autoritățile să ia măsuri drastice: au fost rechemați la datorie doi foști “rangeri” texani, oameni ai legii care nu se fereau să verse sânge. Deși pensionați, Frank Hamer (Kevin Costner) și Maney Gault (Woody Harrelson) aveau experiența și duritatea necesare pentru a le da șah mat faimoșilor ucigași.
Recapitulăm evenimentele dintr-o perspectivă nouă – cea a polițiștilor. În loc să trăim intensitatea vieții de fugar alături de Bonnie și Clyde, urmărim răbdător cum detectivii de scarpină în cap, încercând să le dea de urmă.
Bătrâni și lenți, dar cu mintea încă ageră, cei doi agenți caută să anticipeze traseul bandiților, pornind de la lecții învățate de-a lungul carierei cu privire la comportamentul criminal. Bonnie și Clyde cutreieră țara la volanul unui Ford V8, dar sigur trebuie să existe un tipar în spontaneitatea lor!
Unde sunt Bonnie și Clyde?!
Cu excepția a două scene scurte, nu îi vedem deloc pe Bonnie și Clyde. Nu avem ocazia să fim martori nici la ororile comise de ei, nici la relația lor înflăcărată, care îi transformase în sex-simboluri ale anilor 30. Îi cunoaștem doar prin dialogurile altor personaje și prin fotografii cu victimele lor.
“Pe urmele tâlharilor” mizează pe faptul că știm deja tot ce se poate ști despre cei doi infractori, că avem temele făcute, că am văzut filmul “Bonnie and Clyde” din 1967, cu Faye Dunaway și Warren Beatty în rolurile principale. Face greșeala de a crede că suntem deja entuziasmați de poveste și că nu mai e cazul să depună eforturi ca să ne atragă.
O jumătate de poveste
Decizia este una intenționată. Scenaristul John Fusco vrea să ne mențină atenția asupra adevăraților eroi, Frank și Maney. În primul rând, pentru că asta e povestea lor. Apoi, pentru că vrea să sublinieze absurditatea idolatrizării unor criminali.
Aducându-i pe oamenii legii în prim-plan și împingându-i în umbră pe “tâlhari”, Fusco încearcă să facă dreptate, să corecteze vechea mentalitate bolnăvicioasă. Bonnie Parker și Clyde Barrow fuseseră întotdeauna vedetele ziarelor, iar Hollywood i-a făcut ulterior superstaruri globale, embleme ale culturii populare. În tot acest timp, polițiștii-eroi au rămas în obscuritate. “Pe urmele tâlharilor” e o critică la adresa acestei abordări nedrepte.
În teorie, sună extraordinar. Inițiativa merită aplaudată. Totuși, nu se transpune deloc bine pe ecran. Dacă ne prezinți doar tabăra tipilor buni, ne livrezi doar jumătate de poveste și sacrifici automat tensiunea. Nu ai conflict, nu ai de unde să scoți scântei.
Bătrânețea, principalul inamic
Marele rival al “rangerilor” texani e, de fapt, bătrânețea. Ea le îngreunează misiunea, mai ales când au de alergat. Așa ajungem să vedem un Kevin Costner burtos zbătându-se (fără succes) să sară un gard. Cred că momentul se voia a fi comic, dar e mai degrabă jalnic.
La polul opus, personajul lui Woody Harrelson își sfidează vârsta într-o scenă memorabilă, desfășurată într-o toaletă publică. Înconjurat de inamici, aplică deodată niște scheme care l-ar face invidios și pe Liam Neeson. Un moment genial, dar neadecvat.
Cu excepția acestei lupte, agenții speciali nu lasă impresia că ar fi în vreun fel superiori celorlalți polițiști, că ar avea vreun as în mânecă. Ni se spune că sunt experimentați și auzim istorisiri despre victoriile lor anterioare, dar nu ni se prezintă dovezi concrete. Trebuie să-i credem pe cuvânt.
Talent irosit
Altă dezamăgire e irosirea lui Kathy Bates, actriță laureată cu Oscar. Aici, joacă rolul guvernatorului statului Texas, cea care îi recheamă la datorie pe detectivi. Apare pe ecran câteva zeci de secunde – o imensă risipă de talent.
Cât despre actorii principali, Costner pare că face exact ce i-a cerut regizorul să facă. Tăcut, meditativ și veșnic încruntat, e întruchiparea stereotipului “Polițistul Rău”, dar și a monotoniei.
Woody Harrelson, în schimb, e haios ca întotdeauna. Nu duce umorul prea departe, pentru că personajul lui e împovărat de-un trecut dureros, dar destinde atmosfera atunci când ești pe punctul de a ațipi.
Dinamica dintre coechipieri avea potențial comic, dar nu e fructificat. Păcat!
Merită văzut?
Detectivii Frank Hamer și Maney Gault meritau un film al lor, dar nu cred că “Pe urmele tâlharilor” e cel potrivit. Investigația e redată plicticos, molâu, iar absența din peisaj a adversarilor compromite senzația de pericol. Rămâi cu impresia că nu există miză, ceea ce e complet fals.
E ca și cum ai urmări pe cineva jucându-se de-a v-ați ascunselea timp de două ore, în vreme ce persoana căutată se pitește într-un alt oraș. Deloc incitant.
Nu-ți zic nici să eviți “The Highwaymen”. Zic doar că ar trebui să vezi mai întâi “Bonnie and Clyde” (1967), un clasic excepțional, ca să te poți bucura maxim de noul film marca Netflix. Sau, mai bine zis, de noua jumătate de film.
“The Highwaymen”/“Pe urmele tâlharilor” a avut premiera pe 29 martie, pe Netflix.
Nota: 5,5/10