Lovitură de teatru în show-ul “Vedete la apă”, care va fi difuzat de Antena 1 începând cu luna iulie şi care-l va avea ca prezentator pe Pepe, asistat fiind de Roxana Ionescu şi de Roxana Vancea.
Deşi se calificase în semifinale, Daniela Crudu nu s-a mai numărat printre concurenţii care s-au bătut pentru un loc în ultimul act al competiţiei.
Ea a fost înlocuită de DJ Wanda, iar această eliminare are legătură, se pare, cu faptul că de dragul iubitului său, fotbalistul Mihai Costea, zis Nilă, bruneta trăgea chiulul la antrenamente şi s-a arătat “indisponibilă” să stea mai multe zile în Bacău, acolo unde au avut loc filmările.
Fosta asistentă TV a pierdut astfel o sumă frumuşică, în jur de 2.000 de euro, bani pe care i-ar fi primit dacă ar fi ajuns în finala competiţiei.
Cruduţa nu are însă de ce să-şi facă griji, dat fiind faptul că primeşte un onorariu frumuşel în calitate de coprezentatoare la o altă emisiune a Antenei 1.
Andreea Popescu a concurat cu timpanul perforat!
Deşi nu a primit acordul medicilor, ea s-a antrenat zilnic, fără pauză şi a concurat şi în finală. Potrivit unor surse, Andreea are însă probleme mari cu auzul.
“Nu mai aude bine cu o ureche şi are dureri mari”, a spus, pentru Libertatea, o persoană apropiată dansatoarei.