Cruduţa şi Mihai Costea, ambii în vârstă de 24 de ani, formează un cuplu de aproape patru ani, însă între cei doi este o diferenţă ca de la cer la pământ, zic apropiaţii. Cruduţa este frumuşică, veselă, dar e şi o gospodină desăvârşită. În schimb, Nilă nu este sociabil, n-are studii şi nici vreun contract cu o echipă serioasă de fotbal n-a mai prins.
Mihai Costea nu a mai jucat un meci oficial din august 2013. De atunci s-a antrenat doar prin parcuri şi dă vina pe clubul Steaua pentru necazul de a sta pe bară. Cum pe 30 iunie 2014 contractul cu această echipă încetează, el speră să-şi găsească alt loc de muncă.
Cruduţa l-a luat adesea peste picior, reproşându- i lui Nilă că, dacă ar fi avut o diplomă în buzunar, s-ar fi putut face afacerist.
Ea nu este deloc încântată că are un iubit fotbalist, fiindcă, în caz de o accidentare serioasă, acesta nu va mai aduce bani acasă. Impulsionată de prietenele de la serviciu, Daniela l-a sfătuit pe bărbatul vieţii ei să-şi termine liceul şi să se înscrie la o facultate, ca să aibă şi el o pensie, la bătrâneţe.
Câinele Danielei a ros cablurile cameramanilor
Scene de pomină, la Bacău, zilele trecute. Cum Cruduţa a plecat din Bucureşti să filmeze la emisiunea “Splash! Vedete la apă”, ea n-a avut încredere să-i lase lui Nilă căţeluşul, aşa că a băgat patrupedul în geantă.
Numai că pufoşenia a făcut ravagii pe unde a trecut, deoarece a început să roadă cablurile cameramanilor. În timpul filmărilor, ea şi-a dat câinele pe mâna paznicului, dar nu fără o mică recompensă, în sucuri şi ţigări.