Emisiunea „Ce se întâmplă doctore?”, programată sâmbătă la ora 10, va încerca să explice de ce pateurile, plăcintele şi covrigii calzi şi aburinzi ajung să fie consumate în cantităţi considerabile care duc garantat la excese ponderale, explicabile dacă se ia în considerare faptul că un simplu covrig poate conţine 200 de calorii.
Ceea ce vor mai afla telespectatorii este faptul că, dacă sunt consumate moderat, dar, mai ales, dacă sunt preparate din făină integrală şi zahăr brun, toate aceste minunăţii culinare sunt sănătoase şi pot să fie consumate fără teama că acestea le-ar dăuna sănătăţii.
Prezentatoarea emisiunii CSID, Oana Cuzino va mai prezenta, de asemenea, şi câteva vedete, cum ar fi Roxana Ciuhulescu sau Julia Jianu care, atunci când apar probleme în cuplu, aleg varianta unei „evadări” în doi, pentru a-şi rezolva disensiunile.
Un alt subiect interesant este cel legat de ordinea în care trebuie făcute exerciţiile la sală, iar sfaturile vor fi date de către specialişti.