Luni, vineri și duminică, de la ora 19.30, îl vedem pe Cove la Prima TV, în emisiunea „Flash Monden”. În afară de rolul de prezentator, acesta e și manager al general al Teatrului pentru copii „Ion Creangă” din București, din anul 2019.
În această perioadă, Gabriel Coveșeanu spune că a întâmpinat multe dificultăți la teatru. Din cauza pandemiei, reguli noi au fost impuse, „Numai director de teatru să nu fii în perioada asta! Trebuie să știi să împaci pe toată lumea!
Așteptăm ultimele norme în baza cărora ar trebui să încercăm să ne continuăm activitatea. Instituțiile de spectacol sunt foarte afectate, din nou, odată cu creșterea ratei de infectare din ultimele săptămâni. Vom încerca să îmbinăm utilul cu plăcutul, adică și să menținem teatrul deschis și să respectăm normele sanitare impuse.
Ca atare, adulții trebuie să aibă certificat verde, care să le certifice faptul că s-au vaccinat. Sau un act prin care să demonstreze că au trecut prin boală. Pe când, la copii nu e necesar acte similare. E vorba despre copii până la 12 ani, adică exact segmentul de public căruia noi ne adresăm în primul rând!”, a declarat Cove pentru impact.ro.
Managerul s-a confruntat și cu alte probleme. Sala Teatrului pentru copii „Ion Creangă” este foarte mică, doar 50 de locuri are și în această perioadă doar 50% dintre acestea pot fi ocupate. Așadar, Cove s-a gândit să se îndrepte către săli mai mari, să le închirieze.
„Noi nu putem să vindem bilete mai mult de 50% din capacitatea sălii. Toate bune și frumoase, numai că sala noastră are 50 de locuri, cea din Piața Biserica Amzei, pe care o știe toată lumea. Nu putem vorbi despre o sală de 200 sau de 400 de locuri. Ca atare, vom avea 25 de persoane în sală. Ceea ce se traduce practic prin 12 familii.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Și la noi părerile sunt împărțite. Ca mai peste tot, auzi și una, și alta, și așa, și pe dincolo. Sunt colegi de-ai mei care susțin că activitatea teatrului ar trebui suspendată în actuala situație de fapt. Alții, dimpotrivă, susțin contrariul. Așa că managementul trebuie să găsească o cale de mijloc, să împace pe toată lumea. Și vă asigur, nu e deloc simplu!”, a mai declarat Cove pentru aceeași sursă.