Aproape zilnic apare pe micul ecran de ani de zile. Dani Oțil e unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați prezentatori din România. El face echipă cu Răzvan Simion, cel care i-a fost coleg chiar și în școală. S-a aflat acum că moderatorul, înainte să aibă un job în televiziune, a avut o altă meserie diferită față de ce face acum.
Dani Oțil apare la Antena 1 de luni până vineri, la matinalul „Neatza cu Răzvan și Dani”. Face echipă cu Răzvan Simion, Ramona Olaru, dar și cu Florin Ristei. În afară de această emisiune, el e și prezentatorul show-ului „X Factor”, difuzat la același post de televiziune.
De ani de zile, acesta e pasionat de cursele enduro, participă la diferite trasee, campionate. Gabriela Prisăcariu, soția lui care i-a dăruit un copil, îl susține necondiționat.
De câțiva ani, Dani Oțil a devenit și antreprenor. Prezentatorul de la Antena 1 deține un restaurant în București. Fanii acestuia nu știu că acesta, înainte de a debuta pe micul ecran, a avut o meserie diferită. Prezentatorul a povestit într-una dintre dimineți la Antena 1 că a lucrat ca IT-ist câțiva ani, însă acea meserie nu i-a făcut deloc plăcere.
„Și acum se practică mâncatul pe tastatură la birou. Am fost și IT-ist când eram mai tânăr, Doamne, ce găseam pe tastaturi. Doamne, ce găseam acolo. Era incredibil! Găseam scame, agrafe de birou, așa era pe vremea aia, păr, cartofi prăjiți.”, a povestit Dani Oțil, transmite fanatik.ro.