Nicolai Tand s-a căsătorit religios în anul 2018 cu Monica, femeia alături de care are doi copii. Ani buni, cei doi au trăit în Franța, el și-a urmat pasiunea pentru bucătărie, iar ea pentru modelling. Din păcate, ea a renunțat la carieră, avea mare succes la nivel internațional.
Monica Tand a fost fotomodel. Ea a stat în aproape toată lumea, de la Grecia și Tokyo până în Franța, acolo unde a fost stabilită ani buni. „Am fost plecaţi în Franţa mulţi ani, şi eu, şi Monica. Vreo 13 ani. Ea e model, a lucrat prin toată lumea, a stat la Tokyo, la Osaka luni bune, a fost imaginea pentru Air Grecia un an. Amândoi suntem din Maramureş.
Ea a fost căsătorită cu un francez, eu cu o franţuzoaică. Ne-am întors în România, dar şi acum ne lipseşte Franţa. Pentru că noi am fost unii dintre românii care s-au dus să se integreze în Franţa. Nu doar să trăiască un pic acolo, să facă bani şi să ne întoarcă acasă. Şi ne-am integrat foarte bine”, a povestit faimosul bucătar despre soția lui și relația lor, notează Fanatik.
Nicolai Tand a fost primul care s-a întors în România. Apoi, Monica a renunțat la cariera ei internațională și și-a întemeiat o familie alături de bucătar. „Eu m-am întors primul. Ea s-a întors pentru mine, deşi nici nu voia să audă de România. Cred că e cea mai mare dovadă de iubire. A renunţat la tot ce avea acolo pentru mine”, a mai declarat Nicolai Tand.