Adrian Petrache a impresionat publicul și jurații la „X Factor”, sezonul 9. Cu ajutorul talentului său, al vocii sale, a ajuns chiar până în finala concursului de la Antena 1. A pierdut însă în fața Andradei Preocup. Tânărul e în continuare pasionat de muzică.
Adrian Petrache e nepotul lui Florin Salam, cel care a cântat la „X Factor”, în sezonul 9, alături de Loredana Groza, dar și de Florin Ristei. Acum, după luni bune de la încheierea competiției, a făcut dezvăluiri despre reușita sa.
A lansat prima lui piesă. Melodia e intitulată „Monalisa”. El promite că va avea și alte proiecte în curând, căci toată viața lui înseamnă muzică, transmite spynews.ro.
În emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, unde a fost prezent în această dimineață, a mai mărturisit că recent a făcut o descoperire ce-i aduce o bucurie pe care nu s-ar fi gândit vreodată că o va trăi. „Am găsit chitara străunchiului meu. A unchiului bunicului meu. E din anii 70. M-am bucurat rău de tot.
Cred că e bulgărească sau românească. Sunt foarte entuziasmați ai mei că mă văd la televizor. Vor mai urma piese noi, pentru mine, cea mai mare bucurie și relaxare este cântatul”, a declarat Adrian Petrache la Antena 1.
Recent, pe rețelele de socializare, tânărul a dezvăluit că are și un mare vis, acela de a ajunge în America.
„Dumnezeu îți oferă o cale chiar mai bună, la care nu te gândeai. Dacă nu ți se îndeplinește vreodată vreo dorință, nu fi dezamăgit, pentru că poate ți se pregătește ceva mult mai bun, la care nici nu te aștepți.
Îmi doresc foarte mult să ajung în America. Dacă îmi ajută bunul Dumnezeu să și cânt acolo ar fi fantastic. Nu știu ce să zic, dar mi-aș dori. Poate faceți voi o chemare”, a transmis tânărul.