Monica Anghel a mărturisit că acum este instructor de fitness. Artista a urmat un curs, iar recent a reușit să treacă cu nota 10 de examenul scris și practic.
Monica Anghel spune că vrea să meargă la o sală alături de prietenele ei pentru a le învăța să facă exerciții în mod corect și în siguranță.
„Sunt deja instructor de fitness. Am terminat cursul, duminică am avut examenul final. Am obținut nota 10 și la proba scrisă, nota 10 și la proba practică. Deci acum sunt instructor de fitness. Probabil că voi face undeva, la o sală, împreună cu prietenele mele.
O să mergem toate să ne plătim abonament și o să le spun eu ce trebuie să facă astfel încât să lucreze corect, să lucreze în siguranță, să nu existe accidentări sau să nu existe repercursiuni pe termen mai lung”, a mărturisit Monica Anghel, pentru Antena Stars, potrivit Spynews.
Cum a slăbit Monica Anghel
Într-un interviu pentru emisiunea „Vorbește lumea” de la PRO TV, Monica Anghel a răbufnit, a spus că o enervează cei care împrăștie zvonuri. Ea a slăbit cu ajutorul unui regim alimentar echilibrat.
„Mă enervează minciunile care se spun despre mine. Mă deranjează foarte tare site-urile alea care câștigă o grămadă de bani folosindu-se de imaginea mea, spunând că eu am slăbit cu nu știu ce picături și licori. Nu este adevărat, totul este fals. Am slăbit pentru că am foarte multă grijă cu ce pun în farfurie, și cât pun în farfurie”, a explicat artista, conform protv.ro.