Petru Buiuca e primul câștigător al emisiunii „MasterChef România”, de la Pro TV. În 2012 a câștigat 50.000 de euro, bani pe care i-a investit în familia lui, dar și într-o afacere, un studio de gătit.

„Când m-am înscris la MasterChef voiam doar să văd cât de bun sunt. Acum mi-am depășit toate așteptările. Sunt mult peste ceea ce credeam că pot să fiu. Și sunt uimit! Am fost susținut de oameni super buni și asta m-a ajutat. Este un vis care sper să continue. Nu mă las! Muncesc! Și visez în continuare!”, spunea Petru Buiuca după câștigarea primului sezon „MasterChef România”.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Conform protv.ro, Petru Buiuca și-a deschis în 2013, împreună cu doi colegi din show, primul studio de gătit din Capitală. Studioul de gătit a funcționat câțiva ani, însă Petru Buiuca a renunțat la el.

Ulterior, în 2016 el și-a înființat o companie care oferea consultanță cuplurilor care urmau să se căsătorească, în alegerea preparatelor de la nuntă şi locului ideal pentru petrecere. Mai târziu, în 2017, Petru Buiuca s-a angajat la Procter & Gamble, unde lucrează și acum. În prezent, el este Customer Supply Chain Senior Manager în cadrul companiei producătoare de bunuri de larg consum și nealimentare.

„Masterchef România” revine la Pro TV

„MasterChef” 2022, la Pro TV. După o lungă așteptare, show-ul culinar începe astăzi, 12 ianuarie. Jurații sunt pregătiți, la fel și concurenții, dar și invitații speciali care își vor face apariția pe parcursul emisiunii.

Chef Joseph Hadad, Chef Foa și Chef Radu Dumitrescu formează echipa de specialiști care va juriza preparatele celor înscriși în cel mai cunoscut show culinar. Emoționați și motivați să impresioneze, concurenții sunt pregătiți să aducă în fața bucătarilor farfuria în care au pus speranță, creativitate și toate cunoștințele lor culinare. Ca să poată avea șansa la marele premiu, cei care s-au înscris în competiție trebuie să primească cel puțin doi de „da”.

Odată ajunși în bucătăria „MasterChef”, va începe adevărata luptă culinară, iar cei mai buni se vor califica pentru probele finale. Dueluri, provocări, situații-limită și, cel mai important, gândul că preparatele lor trebuie să fie pe gustul bucătarilor. Chefii sunt pregătiți să descopere cel mai bun bucătar. Au stiluri diferite, însă împreună sunt combinația perfectă pentru a găsi următorul câștigător „MasterChef România”.

Urmărește-ne pe Google News