Actorul Ion Dichiseanu și Simona Florescu s-au cunoscut în 1985. Cântăreața era foarte tânără, avea 19 ani, iar el era un bărbat șarmant de 54 de ani.
„Eu nu cred că iubirea se termină vreodată, ea se
transformă. L-am visat, iubirea nu s-a terminat. Dacă aș începe să povestesc,
ar zice lumea că sunt nebună.
Comunicarea există și ea îmi dă certitudinea că există viață dincolo de moarte! Dacă mie îmi spunea anul trecut cineva că se va întâmpla ceva cu Dichi anul acesta, nu-l credeam. Era un om în putere, foarte bine”, a povestit acesta, cu lacrimi în ochi, la emisiunea „Exclusiv VIP”, de la Prima TV, citat de Click.
„Cânt la mare din 11 iunie, dar mie nu-mi place marea, de două ori am fost la plajă de când am venit aici. Lui Dichi îi plăcea foarte mult, era îndrăgostit de mare.
Ani de zile veneam cu el în Mangalia, la tratament. Din 1990 până în 2006, veneam în fiecare an la mare. Stătea pe terasă și ore întregi vorbea cu marea.
Acum nimic nu este ca înainte. În acest moment îmi câștig singură existența din cântat, asta mă ajută să merg mai departe. Viața trebuie să meargă mai departe”, a mai povestit Simona Florescu.