„Sunt niște proiecte în plan. Sigur, o să aflați despre ele la momentele potrivite. În rest, ne vedem la evenimentele pe care le prezint, cam asta fac. Am avut și o perioadă de relaxare la începutul acestui an, o perioadă de care m-am bucurat foarte mult. Cam asta ar fi de zis. Din păcate nu am cum să îți zic (n.r. – de un proiect pe micile ecrane). Nu e chiar în această zonă.
Dar asta este și frumusețea acestui mediu, apar tot felul de proiecte, fie că vorbim despre evenimente, fie că vorbim despre emisiuni TV sau filme, de ce nu. Eu nu sunt actriță, dar au apărut și astfel de ocazii de-a lungul timpului. Îmi place, în general, să mă bucur de diversitate.
Exact cum spuneam, cred că asta este și frumusețea acestui mediu. Proiectele sunt diverse, nu te plictisești niciodată, ai ocazia să experimentezi, să ai parte de tot felul de experiențe, unele foarte intense, unele din care înveți lucruri și îți dai seama că nu le-ai mai repeta. Treci prin tot felul de aventuri de acest gen”, a declarat Cosmina pentru Ego.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6Cosmina Păsărin a vorbit și despre emisiunea pe care a prezentat-o, „Vorbește lumea”, de la PRO TV. „Și mie mi-ar plăcea să am proiecte pe TV, dar nu depinde de mine. Eu am plasat dorința aceasta. Sunt sigură că te gândeai la emisiunea de la PRO TV, la „Vorbește lumea”.
Multă vreme până a începe această colaborare, îmi doream un astfel de proiect, m-am bucurat de el la maxim, a fost o experiență intensă, interesantă, am învățat multe lucruri.
A fost genul de proiect pe care ți-l dorești tot timpul. Aș avea tot timpul dispoziție pentru un astfel de proiect, mi-a plăcut foarte mult”, a mai dezvăluit Cosmina Păsărin.
Cosmina iubește televiziunea și spune că asta a vrut să facă de la început, încă de pe vremea când era doar un copil.
„Asta e ce mi-am dorit să fac și mă bucur că am ocazia să fac asta. Câteodată am și impresia că vine totul atât de natural și acestea sunt momentele în care mă gândesc că este exact ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și nu mi-aș fi dorit să fac nimic altceva”.