În prezent, Kitty predă în România actorie în limba italiană, și nu doar atât. Ea a vorbit despre proiectele sale din acest an.
„Cred că sunt foarte mișto și copiii mă adoră. Sunt foarte copilăroasă și limbajul cu ei este mai firesc decât cel cu oamenii mari.
Predau actorie în limba italiană, deci fix nișă pentru mine. O am și pe Aurora May ca elevă. Să fiu profesoară mi se pare ceva ce, fără să-mi dau seama, îmi doream mult de tot.
Nu știam că pot fi un pedagog bun, pentru că sunt o persoană agitată și mă plictisesc foarte repede. M-am gândit că o să fiu dificilă și ca mamă, și ca profesoară, dar iată că m-am înșelat. Fac actorie cu copiii, public speaking, îi pregătesc pentru castinguri.
Anul acesta lucrez la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Bucharest International Film, unde sunt director artistic și imaginea Focus Italia. Se va întâmpla la finalul lunii septembrie.
Între timp, încerc să accept un proiect într-un spectacol teatral, este ceva ce-mi lipsește în România, chiar dacă financiar nu este cea mai bună decizie.
Și scriu la debutul meu regizoral cu un lungmetraj. Vreau să continui să joc în filme în România și în Italia, pentru că asta este meseria mea și va fi mereu”, a povestit Kitty pentru Fanatik.