Mircea Bravo s-a căsătorit zilele trecute cu Georgiana. Cei doi s-au cunoscut în pandemie și s-au plăcut din prima clipă, motiv pentru care la mai bine de un an de când au început relația, au decis să facă pasul cel mare.
Potrivit declarațiilor făcute în trecut de Mircea, el și Georgiana s-au cunoscut în perioada pandemiei prin intermediul unui prieten comun. Nunta a avut loc la Cluj, Emil Boc fiind cel care a oficiat căsătoria civilă.
„Iubita mea e o fata la care țin. E o fată care lucrează în domeniul universitar și ne-am cunoscut printr-un amic comun. E profesoară, nu câștigă o sumă ridicată.
Aș putea să o implic în procesul de creație în măsura în care se simte confortabilă, e vorba despre ea”, a spus Mircea Bravo la podcastul GALBEN de pe YouTube, potrivit Cancan.
„Să știți că bărbatul din dreapta sunt eu, iar în stânga e Georgiana… soția mea. Ieri ne-am căsătorit și vreau să vă mulțumesc că m-ați susținut mereu și acum am cu cine să împart energia pozitivă pe care mi-o trimiteți de fiecare dată”, a scris Mircea Bravo pe contul de socializare în ziua nunții.