Elvira Deatcu, în vârstă de 50 de ani, are doi băieți și mărturisește, că pe cel mare, pe Luca, l-a susținut să devină arhitect.
„Cel mic face 15 ani în martie și Luca tocmai a terminat sesiunea, ne drăgălim prin telefon. A fost bine, acum se duce să mai dea un examen, pentru că nu a fost mulțumit de notă, era și un examen teoretic, foarte greu, Patrimoniu, și îți dai seama ce înseamnă patrimoniu în Italia și era extrem de multă materie și probabil că nu a reușit să acopere tot și mai are un examen acum. E anul al doilea.
Ca student la Arhitectură, nu poți să lucrezi cred că în nicio parte a lumii ăsteia, pentru că este extrem de solicitant. Are weekenduri când nu iese și noi tot îl împingem, du-te.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 2A vizitat câteva orașe, care sunt destul de aproape de Milano, dar sunt weekenduri în care pur și simplu stă acasă și lucrează, pentru că altfel nu ar face față”, a declarat Elvira pentru Impact.
„A avut niște gânduri el în anul întâi, să își ia o trotinetă electrică, nu, și-a dat seama că este exclus ca student la Arhitectură. E facultate pe care o face în engleză, primul an a fost în italiană, adică sunt motive în plus pentru el.
Pentru că i-a fost foarte greu, nefiind nativ de limbă italiană. I-a fost foarte greu, a trecut prin niște furci caudine în timpul sesiunilor. El a intrat cu o medie foarte bună și s-a trezit într-o mare de italieni și lumea avea aceleași așteptări de la el ca și de la ceilalți studenți. Adică nimeni nu a spus niciodată, nu i-a pus mâna pe umăr și să-i spună: „Luca, te înțelegem, îți e greu”! Nu!”, a mai adăugat actrița.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!