Giulia Nahmany le dă sfaturi femeilor care vor să adopte un stil de viață sănătos cu ajutorul practicării yoga.
„Pasiunea mea pentru yoga a ajuns la un alt nivel. Anul trecut, în decembrie, mi-am luat și atestatul pentru a fi instructor de yoga. Asta pentru că voiam să îmi aduc cunoașterea la un alt nivel. Yoga este în primul rând importantă pentru mintea noastră. Este o știință.
Yoga înseamnă să liniștim mintea. Mintea și gândurile noastre sunt cele care ne duc la autodistrugere. Mulți dintre oameni nu își dau seama cât de mult îi influențează gândurile. Uneori chiar mai mult decât acțiunea. Noi avem puterea să ne vindecăm cu ajutorul minții, este incredibil. Există mai multe ramuri de yoga.
Există o ramură în care faci acțiuni pozitive fără a cere ceva înapoi. Fiecare își alege calea cu care relaționează cel mai mult. Noi intrăm în rezonanță cu niște planuri mai înalte și ne extindem conștiința. Atunci când ne liniștim mintea, ne ridicăm frecvența de vibrație. Eu asta promovez, să ne ridicăm această frecvență”, a declarat Giulia pentru Fanatik.
„Sunt pe drumul de a fi cea mai bună versiune a mea. Ca să fim cea mai bună versiune a noastră trebuie să facem mai multe sacrificii decât ne putem imagina. Încă nu am ajuns acolo, recunosc. Încă am multe momente în care deciziile mele sunt luate din ego.
Atunci când voi face totul din sinele meu superior, voi ști că sunt cea mai bună versiune a mea. Am suficientă smerenie și modestie să recunosc că nu am ajuns încă în acel punct. Aș fi ipocrită dacă aș spune altceva. Dar sunt pe calea cea bună, îmi doresc să ajung acolo”, a mai adăugat actrița.