„Foarte bine fac! Adevărul e că la TV am venit mai rar, dar viața mea este la fel, cu cântec. Eu cânt, din asta trăiesc! Azi dimineață m-am trezit foarte bine, dar, de obicei, eu nu-mi pun ceasul să sune, pentru că nu am copii, am doar animăluțe. Mă trezesc pe la 9 dimineața, mic-dejun, cafea, toate cele și depinde ce activități am în ziua respectivă”, a spus cântăreața, potrivit Spynews.

Într-un interviu pentru Click acordat în urmă cu aproape doi ani, cântăreața a mărturisit că acum și-a îmbogățit repertoriul, cântă și muzică populară, dar și dansează alături de celebrul Nea Marin.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Avem evenimente de luni până duminică, nu mai stăm deloc pe acasă, ceea ce mă bucură. Pe plan muzical, de anul trecut cânt și folclor autentic și îmi place foarte mult. Cânt cu un taraf, adică mai am o variantă de spectacol. Sunt foarte mulțumită, pentru că sunt foarte ocupată. Am mai multe variante acum și îi întreb pe oameni ce doresc să le cânt. Clientul alege!

Oricum îmi place foarte mult ceea ce fac. M-am apucat și de dansuri populare, cu Nea Marin. Fac asta din luna martie, îmi place mult de tot și merg de două ori pe săptămână. Inițial mergeam doar o dată pe săptămână, dar nu învățam pașii, așa că am început să fac mai des. Dacă tot am început să cânt şi folclor, am zis să fiu completă, să învăț să și dansez pe muzică populară. Cele mai grele sunt dansurile moldovenești. Sunt foarte rapide și au foarte mulți pași și țopăială multă. Sunt foarte obositoare, e nevoie să mai repet și acasă”, a povestit Miki.

În luna iunie a anului 2021, Miki s-a căsătorit cu alesul inimii ei, Răzvan Constantinescu. Cei doi îndrăgostiți s-au cununat civil, după o relație fumoasă de 18 ani.

„Ne-am cununat în Crevedia, am avut doar nașii cu noi, doctorul Bogdan Dimitrie Niculae, cu nevasta lui, Marina, pe care îi cunosc de 16 ani! O să facem mai multe seri cu petreceri la noi acasă pentru că avem mulți prieteni!”, a declarat vedeta atunci.

Urmărește-ne pe Google News